Israelul a confirmat marţi că l-a ucis pe Hashem Safieddine, cel care ar fi trebuit să-i urmeze în funcţie defunctului lider al Hezbollah, Hassan Nasrallah, care a fost ucis luna trecută într-un atac israelian vizând grupul militant libanez susţinut de Iran, relatează Reuters.
Armata israeliană a declarat că Safieddine a fost ucis într-un atac efectuat în urmă cu trei săptămâni în suburbiile sudice ale Beirutului, aceasta fiind prima confirmare a morţii sale. La începutul acestei luni, Israelul a declarat că acesta a fost „probabil” eliminat.
„Am ajuns la Nasrallah, la înlocuitorul său şi la cea mai mare parte a conducerii superioare a Hezbollah. Vom ajunge la oricine ameninţă securitatea civililor din statul Israel”, a declarat şeful armatei israeliene, generalul locotenent Herzi Halevi.
Israelul a desfăşurat o ofensivă tot mai intensă în Liban, după un an de confruntări la frontieră cu Hezbollah, cel mai bine înarmată dintre forţele aliate ale Iranului din Orientul Mijlociu. Gruparea a acţionat în sprijinul militanţilor palestinieni care luptă împotriva Israelului în Gaza, dar este afectată de o serie de decese ale comandanţilor săi de rang înalt în atacurile aeriene israeliene din ultimele săptămâni.
Rudă cu Nasrallah, Safieddine a fost numit în Consiliul Jihadului – organismul responsabil pentru operaţiunile sale militare – şi în consiliul executiv, care supraveghează afacerile financiare şi administrative ale Hezbollah.
Safieddine şi-a asumat un rol proeminent de purtător de cuvânt al Hezbollah în ultimul an de ostilităţi cu Israelul, adresându-se la funeralii şi alte evenimente la care Nasrallah nu a putut participa din motive de securitate.
Până în prezent, Israelul nu a dat niciun semn de relaxare în campaniile sale din Gaza şi Liban, chiar şi după asasinarea mai multor lideri ai Hamas şi Hezbollah, care l-a pierdut pe Nasrallah, puternicul său secretar general, într-un atac aerian la 27 septembrie.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News