Israelul continuă loviturile în Gaza. Washingtonul insistă ca Hamas să accepte planul israelian de încetare a focului

Sursa foto: The Times of Israel

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a îndemnat duminică gruparea islamistă palestiniană Hamas să accepte planul israelian de încetare a focului în Gaza, unde Israelul îşi continuă loviturile, relatează AFP.

„Secretarul de stat a salutat dorinţa Israelului de a ajunge la un acord şi a spus că este responsabilitatea Hamas să îl accepte”, a declarat purtătorul său de cuvânt, Matthew Miller, după o convorbire telefonică a lui Blinken cu ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant.

Cei doi oficiali au discutat „propunerea de a ajunge la o încetare totală şi completă a focului” în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor Hamas, a precizat Miller.

Bombardamentele israeliene mortale au continuat duminică să vizeze Fâşia Gaza, după aproape opt luni de război.

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), Israelul a lovit, de asemenea, duminică seara, o fabrică în apropiere de Alep, în nordul Siriei, ucigând „cel puţin doisprezece combatanţi sirieni şi străini pro-iranieni”.

De la începutul războiului civil sirian, în 2011, Israelul a lovit de sute de ori în Siria, vizând armata regimului lui Bashar al-Assad şi grupările pro-iraniene care au sediul în această ţară şi care îl susţin.

La 13 aprilie, Teheranul a efectuat un atac fără precedent împotriva Israelului ca răspuns la un atac asupra consulatului iranian din Damasc, în urma căruia au fost ucişi mai mulţi oficiali iranieni de rang înalt.

În Gaza, în pofida protestelor comunităţii internaţionale, armata israeliană îşi continuă ofensiva la Rafah, un oraş situat la graniţa cu Egiptul, în sudul teritoriului palestinian, despre care afirmă că este menită să distrugă ultimele batalioane ale mişcării islamiste.

După ce preşedintele american Joe Biden a prezentat vineri un plan israelian de încetare a focului, premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a reafirmat hotărârea de a continua războiul până la eliminarea Hamas.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: