Israelul intenţionează să faciliteze deplasările palestinienilor cu cetăţenie americană din Fâşia Gaza, în cadrul pregătirilor pentru participarea la programul Visa Waiver (VWP) de eliminare a vizelor de intrare în Statele Unite, a afirmat luni un oficial israelian citat de Reuters.
Ca o condiţie pentru accesul la program, Israelul a aplicat din 20 iulie condiţii mai puţin stricte de trecere a frontierelor cu Cisiordania pentru palestinienii care sunt şi cetăţeni americani, pentru o perioadă considerată de încercare.
Gaza, guvernată de Hamas – grupare considerată teroristă atât de Israel, cât şi de SUA – nu a beneficiat până acum de aceleaşi condiţii, ceea ce a provocat proteste ale palestiniano-americanilor şi a determinat Washingtonul să ceară modificarea practicilor.
Managerul de proiect pentru VWP din partea Israelului, Gil Bringer, a estimat că în Gaza se află între 100 şi 130 de palestinieni cu cetăţenie americană. El a afirmat că în cadrul programului pilot aceştia vor putea ajunge în Cisiordania cu autobuze, iar de acolo vor putea trece în Iordania pentru a-şi continua călătoria spre destinaţii din alte ţări, pentru a-şi vizita familiile.
Până în 15 septembrie, palestiniano-americanii care îndeplinesc criteriile de securitate ale Israelului vor putea beneficia de vize turistice israeliene B2 şi se vor putea îmbarca în curse aeriene de pe aeroportul Ben Gurion, a declarat Bringer agenţiei Reuters.
„Asta va însemna practic că sunt incluşi în programul pilot”, a afirmat el într-un interviu telefonic, adăugând că data ţintă era iniţial 22 septembrie, dar „dacă putem o vom devansa şi mai mult”.
În primele două săptămâni ale programului pilot, au trecut frontiera israeliană circa 2.500 de palestiniano-americani, iar un număr apropiat au intrat sau ieşit din Cisiordania, a precizat Bringer.
În cadrul perioadei de încercare, Israelul le permite să facă vizite familiilor, o dată pe an, timp de maximum 90 de zile, şi palestinienilor cu cetăţenie americană din străinătate, care au rude de gradul întâi în Gaza.
Ambasada americană de la Ierusalim a refuzat să comenteze programul pilot, trimiţând întrebările oficialilor israelieni.
Bringer a apreciat că Israelul va îndeplini cerinţele VWP până la 30 septembrie, ceea ce le va permite cetăţenilor israelieni să călătorească în SUA fără vize începând din noiembrie. „Proiectul merge înainte, iar aşteptările sunt să se încheie în şapte săptămâni”, a declarat el postului de radio al armatei israeliene.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News