Într-un articol amplu, apărut în publicația Q Magazine, omul de afaceri Elan Schwarzenberg enumeră evenimentele care au dus la atacul sângeros din 7 octombrie, urmat de răspunsul intens al Israelului cu bombardamente aeriene asupra Fâșiei Gaza. Lipsa pregătirii armatei, dar mai ales implicarea acesteia precum și a serviciilor secrete în politică sunt principalele cauze ale masacrului, dublate de pregătirea insuficientă, aroganța și încrederea nemărginită în tehnologie a soldaților, subliniază autorul.
Cum a fost posibil? Este încă întrebarea care stăruie printre noi, chiar la multe săptămâni după ce a avut loc masacrul din 7 octombrie. Câteva posibile răspunsuri, de aici, din Israel, notează Elan Schwartzenberg pentru Q Magazine.
PETRECEM MAI MULT TIMP CU MOBILUL ÎN MÂNĂ DECÂT CU ARMA DIN DOTARE
Acum trei ani, sunt invitat la nunta fetei unui prieten bun, general de armată. Vecinul de masă este Generalul Ytzhack Brick. Bem ceva, socializăm, mă întreabă de unde-l cunosc pe socrul mic, povestesc că, de câteva ori pe an, în cadrul serviciului militar, ca rezervist voluntar, mergem împreună în inspecții inopinate la diverse baze militare pentru a constata starea de pregătire, etc. Din acel moment, Gen Brick a vorbit cam o oră fără oprire.
Aflu, cu stupoare, că din punctul lui de vedere (după ce personal a inspectat multiple unități militare) armata nu e pregătită pentru un atac terestru surpriză, care poate surveni din partea Hamas în orice moment, că suntem delăsători și mult prea încrezători în tehnologie, că am devenit mult prea aroganți și că petrecem mai mult timp cu mobilul în mână decât cu arma din dotare.
Generalul mai povestește și cum a scris un raport stufos despre toate hibele identificate, dar din păcate toată conducerea armatei, inclusiv ministrul Apărării, l-au luat în derizoriu, argumentând că e depășit, defazat, și nu înțelege cum funcționează o armată modernă.
Ascult fascinat, omul părând extrem de cunoscător și la obiect, dar, deși aud ce spune un general, intervine reflexul de militar care are încredere oarbă și absolută în ierarhia armatei, concluzionând că dacă ministrul Apărării, Șeful Statului Major și restul generalilor au citit și au fost amuzați, atunci e limpede că interlocutorul meu bate câmpii.
Astăzi, Gen Brick a fost reactivat de urgență pentru a consilia în actuala criză…
CINE A GREȘIT
Istoric, popoarele foloseau, oriunde era posibil, un obstacol natural (un râu sau un lanț muntos) pentru a stabili hotarul. Doctrina militară definește trei elemente necesare protecției unei granițe: un gard, elemente de observație (umane și/sau componente digitale/electronice) plus o forță rapidă de intervenție în caz de nevoie.
Sâmbătă, 7 octombrie, gardul dintre Israel și Gaza a fost dărâmat cu un buldozer, ironia fiind că majoritatea teroriștilor au intrat direct pe poarta principală de acces dinspre Gaza, care, la ora 6:28 era păzită de doi soldați, ambii cu o minimă pregătire de luptă.
Din cele 4 Zepelin care monitorizează cei aproape 100 de km de gard, 3 se aflau în reparații la sol. Mitralierele fixe pe afet de tip robot automat au fost neutralizate de sus cu drone mici și ieftine, purtătoare de explozibil, sau cu grenade aruncate manual de teroriștii veniți cu opt deltaplane.
Având protecție 360 de grade, inclusiv în partea inferioară dinspre sol, proiectantul nu a prevăzut un banal acoperiș de oțel în partea superioară. Centrul militar de comandă și de control, poziționat la 100 de metri de gard, avea la poartă un singur soldat, o fată de 19 ani, care a fost împușcată în primul moment al dimineții.
Odată intrați în bază, teroriștii au folosit explozibili puternici pentru a neutraliza instant capacitățile de alertă și transmisiuni, inclusiv serverele bazei respective, către restul armatei.
De facto, toată granița era „păzită” de câteva zeci de soldați care dormeau la propriu la acea oră matinală. De pază, la posturi, erau mai puțin de zece soldați împrăștiați la distanțe suficient de mari unii de alții.
Rosh Hashana, Yom Kipur, cam tot septembrie a fost o lună de sărbători, culminând cu Simchat Tora, care, pe 7 octombrie, a fost și în zi de Shabat – tot Israelul, inclusiv armata, era în letargie totală, foarte similar cum e România în zorii zilei de 1 ianuarie.
Evreii religioși și cei cvasi-religioși au televizoarele, radiourile și telefoanele închise de Shabat și oricum majoritatea populației avea mobilele pe silențios la 6:30, dimineața, în zi de sărbătoare. Deci, inclusiv comunicațiile „civile” erau inexistente.
În subconștientul colectiv, gardul, cu toate dotările aferente, era un obstacol inexpugnabil. Există multiple exemple relevante în istorie, cum ar fi „Linia Maginot” făcută de Franța în al Doilea Război Mondial, care, fiind greu de trecut, a fost ocolită prin Nord de armata germană.
În plus, 2022, și 2023 în special, au fost cei mai calmi și liniștiți ani în relația Gaza – Israel. Shabak (SRI) și AMAN (informațiile militare) au informat în cor guvernul și decidenții politici că Hamas nu caută și nu dorește niciun conflict din varii motive. Armata israeliană, la rândul ei, a preluat această stare de spirit. Drept care, toți cei enumerați s-au orientat pe West Bank, acolo unde era permanent săptămâna și atentatul, plus micile fricțiuni/șicane pe granița de Nord cu Hezbolahul din Liban, o forță superioară și mult mai letală ca dotări militare și număr de combatanți experimentați comparativ cu Hamas.
În paralel, calm, la pas, și în văzul tuturor, Europa, SUA, ONU și în special Qatar trimiteau munți de bani pentru ajutoare în Gaza care, în mod tradițional, ajungeau în marea lor majoritate în buzunarele conducerii Hamas, restul la înarmarea și salariile celor 35.000 de teroriști ai organizației, iar mărunțișul rămânea populației civile.
Din Sinai (Egipt), prin tuneluri clandestine, primeau armament trimis de Iran, iar la 500 de metri de gard, în văzul tuturor, Hamas desfășura antrenamente de toate tipurile posibile, inclusiv simulări de atac și luări de ostatici. Ziua, nu noaptea ca hoții!
Toată lumea a fost convinsă că aceste antrenamente sunt modul celor din Hamas de a le demonstra sponsorilor din Iran și Qatar cum sunt cheltuiți banii lor, păstrându-și militanții în formă pentru o eventuală confruntare cu inamicul sionist. Această confruntare însă se prefigura drept ceva foarte vag și nedefinit în timp și spațiu, inclusiv pentru majoritatea teroriștilor. Cei din Gaza mai trăgeau niște rachete odată la 2-3 ani. Israelul oprea majoritatea acestora cu Iron Dome. Nimic grav, datorită acestui scut antirachetă fenomenal. Inclusiv teroriștii care se antrenau nu au știut până în ultimul moment că urmează acest atac. Mohamed Deif, Yahia Sinwar și un număr foarte mic de criminali din cercul lui de apropiați, au fost singurii care cunoșteau ce urma să se întâmple.
Inclusiv teroriștii care se antrenau nu au știut până în ultimul moment că urmează acest atac.
HAMAS E ISIS
În dimineața fatidică, 100 de teroriști – primii care au atacat și au pătruns dincolo de gard, au intrat în teritoriile israelienie, urmați de valul doi, format din alți 1500 de teroriști.
Toți au primit hărți și informații detaliate în scris doar în dimineața respectivă. Majoritatea erau informații adunate în ani de zile de miile de muncitori palestinieni zilieri care veneau la muncă din Gaza, însemnând detalii despre fiecare sat, kibutz, seră, fermă de animale, puncte civile de pază, baze militare, rutina patrulelor mobile, totul fiind descris în cele mai mici detalii, pozat și documentat.
Instrucțiunile au fost clare: omorârea oricărui civil, indiferent de vârstă sau sex, torturați, violați, incendiați. La final, li s-a cerut să aducă și prizonieri. Totul a fost pus în practică, rezultând 1400 de morți (1100 civili și 300 soldați), 229 ostatici și peste 5000 de răniți.
Nu degeaba, văzând ororile petrecute, experți din diverse servicii și armate – oameni cu experiență pe multiple fronturi – au ajuns să spună că „teroriștii ISIS erau mici copii pe lângă Hamas”.
Greșeala fundamentală făcută de partea israeliană a fost subestimarea totală a adversarului și interpretarea total eronată – fix invers – a intențiilor acestuia.
În concepția israeliană, cât timp conducerea Hamas putea fura din belșug din banii trimiși pentru ajutoare și rămânea ceva și pentru menținerea populației pe linia de plutire – toată lumea era fericită.
Erau și teorii potrivit cărora „pe stomacul plin oamenii nu caută scandal” și „bogații vor liniște, nu război” etc. Scenaristul, producătorul și unul dintre actorii principali ai serialului Fauda, deși avea o vastă experiență din anii tinereții petrecuți ca ofițer specializat în lumea arabă, dublată de o imaginație creativă specifică unui regizor/scenarist, a respins vehement ideea cuiva din staff-ul regizoral (pentru următorul sezon), care creiona un scenariu similar evenimentelor din 7 octombrie, spunând că este ireal și prea „tras de păr”. Viața însă bate filmul!
În Gaza, apa și energia electrică veneau din Israel, la fel ca asistența medicală în spitalele israeliene pentru cazuri speciale. Plus multe altele. Gratuit sau aproape gratuit. Totul pentru liniște și pace.
Să adăugăm aici și convingerea fermă (până acum trei săptămâni) că nimeni nu este atât de nebun sau sinucigaș pentru a încerca un atac frontal contra Israelului, potirivt publicației Q Magazine.
Directorul Serviciului de Informaţii Interne al Israelului (Shin Bet), Ronen Bar, şi-a asumat personal responsabilitatea pentru că instituția sa nu a reuşit să anticipeze atacul surpriză din 7 octombrie. Surse militare israeliene explicaseră pentru Q Magazine, încă de-a doua zi după atac, că acesta este serviciul de informații responsabil, în timp ce lumea atribuia vinovăția Mossadului. Într-o scrisoare trimisă membrilor Shin Bet şi familiilor acestora, Bar recunoaşte că, în pofida „unei serii de acţiuni derulate”, Serviciul pe careîl conduce nu a reuşit „să genereze un avertisment suficient care să ne permită să dejucăm atacul”.
„În calitatea mea de persoană aflată la conducerea organizaţiei, îmi revine întreaga responsabilitate”, a recunoscut Bar, adăugând: „Va fi timp pentru investigaţii, acum luptăm!”.
Am fost cu toții pe linie, de la mic la mare, inconștienți, închipuiți, superficiali, iresponsabili și, în special, autosuficienți și aroganți. Pot beneficia de circumstanțe atenuante cei din Mossad pentru că Gaza nu era în fișa postului lor (vești proaste pentru șefii Hamas din exil – acum au fost incluși în responsabilitatea Mossad, drept care recomand urgent perfectarea unor acte de moștenire la notar!).
„Pur și simplu au tăiat mâinile și picioarele copiilor. Nu există cuvinte pentru a putea descrie asemenea orori. Am găsit o mamă și copilul ei într-o cameră din kibutzul Be’eri. Erau complet arși. A trebuit să le strângem cenușa cu o spatulă ca să putem să îngropăm ceea ce a fost cândva o mamă și copilul ei din care nu a mai rămas nimic.” a declarat un voluntar israelian care a ajutat la strângerea resturilor umane.
DE CE ACUM ȘI CE URMEAZĂ?
Pentru că iminenta pace între Israel și Arabia Saudită diminua imediat importanța palestinienilor în Orientul Mijlociu, iar Iranul devenea un stat și mai izolat față de blocajul internațional deja existent.
La rândul ei, indirect, Rusia beneficiază din cauza distragerii atenției tuturor către noul focar de conflict, plus divizarea resurselor americane (bani și armament) între Israel și Ucraina.
Qatarul, dorind să-și estompeze eticheta de „sponsor principal al Hamas” dar și implicarea în recentul scandal de corupție la vârful conducerii Parlamentul European (cazul Evei Kaili, vice-președinte al Parlamentului European, acuzată de corupție, spălare de bani și lobby în favoarea Qatarului) încearcă monopolizarea manevrelor pentru eliberarea ostaticilor. Au reușit să elibereze 4 dintre aceștia, posibil să aibă succes cu alte câteva zeci dar, din păcate, pentru toate părțile implicate, cred că rezolvarea poate fi doar militară.
Cei 240 de ostatici dintre care 30 de copii, plus femei și bătrâni, sunt cea mai mare problemă pentru statul Israel și toate instituțiile sale.
Ori Megidish, soldat în IDF, a fost primul ostatic eliberat în urma intervenției la sol a armatei israeliene în Fâșia Gaza Foto IDF
Prezența lor în rețeaua imensă de tuneluri fortificate subterane (minate deja cu explozibili și pline de capcane letale) este o ecuație cu multiple necunoscute. Responsabil cu ostaticii a fost numit Generalul Gal Hirsch, reactivat de urgență la ordinul Premierului.
Gal Hirsch este un fost comandant militar din IDF, care, în calitate de general de brigadă, a comandat Divizia 91 a Forțelor de Apărare Israelului, în timpul războiului din Liban din 2006.
Acum ceva vreme, la un prânz în Monaco, mi-a povestit cum, în tinerețe, niște teroriști au aruncat de pe un pod un bloc de beton pe mașina lui. Mâna dreaptă i-a fost făcută praf și a necesitat terapie un an. Nu pot uita nici azi vorbele lui Gal: „Unica mea obsesie după atentat era că n-am să mai pot folosi arma…” Cred că e omul potrivit la locul potrivit.
În paralel, Israelul este obligat să facă tot ce este posibil pentru lichidarea, la propriu, a Hamas-ului pentru că, altfel, data viitoare, urmează un masacru exponențial. În plus, trist dar adevărat, aici, în Orientul Mijlociu, dacă ești perceput ca fiind slab și iertător, dușmani ca Hezbollah sau Iran te vor ataca imediat și fără ezitare, barbar și mai rău ca în junglă. Ne-am amăgit că dacă noi vrem pace și prosperitate, asta vor și dușmanii noștri. O eroare de judecată completă.
Ne îngropăm morții, încercăm salvarea ostaticilor și recalibrăm situația din temelii, altfel suntem condamnați.
Aici, în Orientul Mijlociu, dacă ești perceput ca fiind slab și iertător, dușmani ca Hezbollah sau Iran te vor ataca imediat și fără ezitare!
Nu va fi de scurtă durată. Americanii, de pildă, au avut nevoie de 10 ani pentru lichidarea lui Bin Laden și de un an pentru „curățarea” Mosulului. Rezolvarea acestei probleme, depinde de asemenea enorm și de probabilitatea de a apărea sau nu alte focare de război.
L-am auzit recent pe fostul șef Mossad, Yossi Cohen, spunând că nimeni nu poate estima ce intenții are Hezbollah.
Cât despre populația „civilă” din Gaza lucrurile nu sunt definibile în alb și negru adică teroriști sau civili.
Tot mapamondul a văzut filmările cu „civilii” care s-au alăturat ororilor cu bâte, lopeți și ce au apucat în mână. La rândul lor, au violat, au ucis și au devastat tot. În convorbirile înregistrate între atacanți și familiile lor din Gaza, în care se lăudau explicit cu faptele comise, membrii familiei aplaudau și îi încurajau.
Sunt convins că există, între cele două milioane de palestinieni aflați în Gaza, și oameni buni, și-mi pare imens de rău pentru suferințele pe care le îndură, fiind prinși la mijloc în acest război, mai spune Schwarzenberg.
Din păcate, cunoscând în profunzime realitatea la firul ierbii, știu că numărul celor buni este mult mai mic față de ce ne închipuim cu mintea noastră, cei cu viziuni de occidentali incorigibili și optimiști.
Iată o temă de gândire pentru pacifiști: oare de ce toate țările arabe care-și urlă dragostea și susținerea față de Palestina, nu vor și nu acceptă niciun refugiat palestinian?
Ismail Haniyeh, șeful Biroului Politic al Hamas, vizitează un jurnalist independent turc care transmite din Fâșia Gaza. Haniyeh, care trăiește în Qatar, la Doha, are o avere estimată la 3 miliarde de dolari. Foto Profimedia
CÂT ADEVĂR EXISTĂ ÎN „OCUPAȚIE” ȘI FREE PALESTINE
De aproape 20 de ani nu există picior de evreu/israelian în Gaza. „Ocupația” este o legendă și o lozincă perfectă pentru propagandă, în rândul activiștilor progresiști (preponderent europeni) care, luați rapid la întrebări, habar n-au nici unde este Gaza pe hartă, nici realitatea faptelor de aici. Sunt predispuși la a fi înșelați de retorica de tip „Israelul a bombardat intenționat un spital ucigând 500 de oameni” sau „Biserică creștină veche din 1600, distrusă de Israel”.
Ulterior, puși în fața unor dovezi incontestabile, confirmate de specialiști militari din țări respectabile, aflăm că Hamas a tras în cele două obiective, greșind traiectoria rachetelor destinate Israelului, plus că numărul morților era de maximum 30, nu 500.
Fenomenul este letal și dramatic. Statistic, una din cinci rachete lansate de Hamas cade în Gaza, unde, din cauza lipsei unui scut Iron Dome și, în special a densității populației, familii întregi sunt decimate și puse „în responsabilitatea Ocupației Israeliene”. De aceea, le recomand moraliștilor de pretutindeni să verifice informațiile și să documenteze câte spitale și câți civili au lovit americanii și separat forțele NATO în ultimii 20 de ani, cât despre ruși, nu mai comentăm.
Este război, nu o vizită la un magazin de porțelanuri.
Oricum, în nebunia perversă specifică Hamas, ei instalează lansatoare și rachete sub spitale, moschei, biserici, școli și sedii ONU, iar atunci când tot ei lovesc ținta greșit, exploziile sunt și mai devastatoare din cauza muniției stocate în subsol.
LUPTA ACTUALĂ NU ESTE ÎNTRE ISRAEL ȘI HAMAS, CI ÎNTRE UMANITATE ȘI BARBARI
Toți cei care consideră Hamas o „mișcare de eliberare” ignoră total aceste fapte documentate în mod repetat și fără tăgadă. Aștept un jurnalist care să întrebe de ce liderii Hamas, în 20 de ani, având bani fără limită, nu au construit stațiuni ca Hurghada sau Sharm el Sheikh, în loc de tuneluri și lansatoare de rachete? De altfel, cel mai frumos și natural litoral e în Gaza, nu în Tel Aviv.
Din păcate, și la acest capitol, Israelul a greșit strategia, atât de PR, cât și în materie de comunicare internațională. Așa că propun o nouă lozincă puțin ajustată: Free Palestine from Hamas! Dacă nu pentru Israel, atunci pentru restul lumii civilizate, deoarece, fără dubii, ororile de aici pot fi exportate rapid și oriunde.
Dar, analizând propria indolență israeliană de până acum trei săptămâni, probabil că, până nu ești „pățit” și lovit tu sau ai tăi, nu pricepi.
Aripa fanatică a Islamului precum Hamas, Ayatolahii din Iran și alții ca ei, au ca țintă principală și declarată creștinismul pe glob, evreii și Israelul, în secundar. Ei doresc instalarea legii Sharia pe întregul mapamond, iar cei care se opun sunt condamnați la moarte. Iar pentru cei care au uitat, Iisus a fost evreu, de aceea lupta actuală nu este între Israel și Hamas, ci între Umanitate și Barbari.
ARMATA NU TREBUIE SĂ FACĂ POLITICĂ
O altă falsă teză este că precedentele șase luni de agitație socială și demonstrații în masă în Israel au fost un factor în acest dezastru. Din păcate, observăm că toate elementele nefericite pe care le-am descris în aceste rânduri erau identice cu sau fără demonstrații și activism. După ce ani de zile Curtea Supremă de Justiție a anulat multiple decizii ale guvernului sau ale Knessetului, Netanyahu și coaliția actuală au decis să limiteze punctual interferența justiției în legislativ. Evident, au apărut două mari tabere, pro și contra, fenomenul generând vaste manifestații și dezbateri televizate.
Mulți (foști) comandanți din instituțiile de forță și securitate au considerat că Bibi Netanyahu greșește.
Personal cred și susțin că EI au greșit fundamental în două planuri: în democrație, poporul votează și aleșii fac legi și implementează programul de guvernare. Deci, stimați actuali și foști, candidați faceți ce vreți voi când și dacă sunteți aleși! Până atunci însă sunt nevoit să constat că unii dintre voi, foarte recent (până „ieri”) ați fost la butoane, deci sunteți direct răspunzători de acest masacru. Da, VOI în mod direct și, deși unii îmi sunteți cunoștințe vechi, acesta este adevărul pur!
Nu clasa politică și nici manifestanții din stradă „au dormit în post”, ci voi trebuia să aflați din timp ce face și ce vrea Hamasul, să păziți granița în mod responsabil și să aveți în permanență câteva sute de soldați în bocanci și „ready to go” care la orice alarmă puteau ajunge cu elicoptere în maximum 20 de minute oriunde pe teritoriul israelian. Câteva sute de soldați și două elicoptere de atac blocau în fașă acest atac. Asta era prin definiție fișa postului vostru, nu „politică la emisiuni tv” și scrisori publice către guvernanți.
Am spus direct cui am avut de spus, iar celor pe care nu i-am întâlnit încă, urmează să le spun.
De asemenea, am citit cum unele voci din România susțin că ceea ce a pățit Bibi este cauza directă a faptului că nu a ascultat de generali. Un fel de „bate șeaua să priceapă calul” pentru politicienii români. Rămân la părerea mea, și anume că Securitatea, indiferent de ce sorginte este, trebuie să-și facă treaba ei – punctuală și pentru care este plătită. Ulterior, cei care vor politică, să candideze și să fie validați de popor!
În altă ordine de idei, am fost extrem de mândru și plăcut impresionat de vizita lui Marcel Ciolacu în mijlocul războiului, în Israel. Poziționarea sa, foarte inspirată, de „egal între egali” în rândul marilor lideri politici precum Biden, Macron, Sunak sau Scholz, denotă că e un om de stat care înțelege că lumea nu se termină la granița țării sale. ( Precizez că nu-l cunosc pe Marcel Ciolacu, pentru că la vânătorile organizate de Marian Oprișan în Vrancea nu a participat. Probabil la vremea aceea încă nu era calificat!)
Am auzit că ar vrea și Klaus Iohannis să viziteze Israelul, dar, probabil, până gândește și decide, trece războiul…
Zeci de prieteni din România mi-au scris, m-au sunat îngrijorați și preocupați de situația din Israel. Celor cărora n-am apucat să le răspund, le mulțumesc din suflet pe această cale. O vorbă bună, un gând bun contează enorm pentru orice om în momente de cumpănă în viață și pot spune că 7 Octombrie a fost un dezastru de proporții biblice pentru întregul Israel.
Am scris acest text de la Tel Aviv, sâmbătă 28 Octombrie, între alarma de prânz și cea de seară!
„Când va veni pacea, probabil că îi vom ierta pe arabi că ne-au ucis copiii, dar va fi greu să îi iertăm că ne-au forțat să îi omorâm noi pe ai loc!” spunea Golda Meir, Prim-Ministru al Israelului 1969-1974
ISTORIC
Gaza, aflată pe ruta comercială dintre Asia și Africa, a fost locuită și disputată de-a lungul secolelor de faraonii egipteni, de babilonieni, filistini, grecii macedoneni, romani, arabi, mongoli, cruciați, otomani și inclusiv de Napoleon. Alexandru cel Mare a cucerit Gaza, omorând bărbații și luând femeile și copii ca sclavi.
În timpul romanilor, aici se răspândește creștinismul care există chiar și în zilele noastre în rândul unei comunități reduse. Armatele arabe au invadat teritoriul acum 1400 de ani și au obligat locuitorii să se convertească la islam.
Gaza a fost parte a Imperiului Otoman din secolul al XVI-lea până în 1917, când este preluată de trupele britanice, în timpul Primului Război Mondial. În ultimul secol, Gaza a trecut de la britanici la egipteni și apoi la armata israeliană. Este locuită acum de cca 2.3 milioane de palestinieni, majoritatea refugiați.
- Ia sfârșit protectoratul britanic. Încă din anul 1940, violențele între evrei și arabi se intensifică și culminează cu un război care izbucnește a doua zi după declararea oficială a statului Israel, în mai 1948.
Armata Egiptului invadează teritoriul pe o fâșie de 40 de km, din Sinai până la Ashkelon.
Sute de mii de palestinieni se refugiază în sudul Israelului.
1950- 1960. Egiptul controlează Gaza pentru două decenii, permițându-le palestinienilor să studieze și să lucreze în Egipt. Fedaynii, luptători militari ai Palestinei, organizează atacuri permanente asupra Israelului.
Organizația Națiunilor Unite înființează Agenția pentru refugiați, UNRWA, care oferă astăzi servicii și asistență pentru cca 1.6 milioane de refugiați palestinieni înregistrați în Gaza sau în Iordania, Liban, Siria și West Bank.
- În urma unui război cu țările arabe, Israelul ocupă Fâșia Gaza.
Odată cu plecarea egiptenilor, mulți muncitori gazani își găsesc de lucru în agricultură, construcții și în servicii industriale pe teritoriul Israelului, unde obțin acces facil.
Trupele militare israeliene administrează Gaza și asigură protecția așezărilor evreiești construite între timp aici.
- La 20 de ani după războiul din 1967, ia ființă organizația Hamas, care începe o luptă de guerillă împotriva evreilor. Denumită Intifada, această luptă nu a încetat nici până astăzi.
Frăția musulmană, formațiune egipteană, înarmează membrii Hamas, care construiesc adevărate baze militare subterane în Gaza și care se dedică oficial „distrugerii Israelului și restabilirii conducerii islamice”. Hamas devine opozantul formațiunii Fatah conduse de Yasser Arafat.
- Oslo. Israel și Palestina semnează un acord istoric de pace care conduce la crearea Autorității Palestiniene. Pentru prima dată, palestinienilor li se acordă un control limitat asupra Gazei și asupra Ierihonului în West Bank, iar Yasser Arafat se întoarce dintr-un exil care a durat zeci de ani.
În discursul rostit la Casa Albă, în 1993, după incredibila strângere de mână cu Yasser Arafat, Yitzhak Rabin a spus:
„Suntem predestinați să trăim împreună pe același pământ, în aceleași teritorii. Noi, soldații care ne-am întors din luptă pătați de sânge, noi, cei care ne-am văzut rudele și prietenii uciși sub ochii noștri… noi, cei care am luptat împotriva voastră, palestinienii, vă spunem astăzi cu voce clară și tare: destul atâtat sânge și atâtea lacrimi. Destul!”. În octombrie 1994, Rabin și Yasser Arafat au primit amândoi Premiul Nobel pentru Pace.
Acordul de la Oslo permite Autorității Palestiniene create o relativă autonomie și pregătește fondarea unui stat în cinci ani, însă, nu după mult timp, Israelul acuză palestinienii că nu respectă regulile de securitate convenite, în timp ce palestinenii se arată deranjați de continuarea ridicării a nenumărate așezăminte evreiești pe teritoriile lor.
Hamas și un alt grup militant, Jihadul Islamic, bombardează diverse puncte din Israel pentru a periclita procesul de normalizare a relațiilor și pacea. Israelienii reacționează și impun noi restricții de mișcare palestinienilor.
- A doua Intifadă. Mai multe atacuri sinucigașe ale palestinienilor pe teritoriul israelian duc la escaladarea conflictului.
Israelul distruge radarul Aeroportului Internațional din Gaza, inaugurat în 1998, un simbol al deschiderii din și spre acest teritoriu.
O altă victimă a situației va fi industria pescuitului, extrem de importantă pentru locuitorii din Gaza, pe care israelienii o limitează drastic, încercând să prevină transportul armelor pe rute navale.
- Vrând să arate disponibilitate pentru pace, Israelul evacuează toate așezămintele evreiești din zona controlată și de palestinieni, ceea ce naște adevărate drame și isterie în rândul populației evreiești conservatoare și ultrareligioase, care acuză conducerea israeliană de trădare.
În august, Israelul își retrage toate trupele, eliberând complet acest teritoriu.
Palestinienii demolează toată infrastructura, iar în locul așezămintelor locuite până atunci de evrei se va dezvolta o adevărată „economie a tunelurilor”, care vor adăposti un arsenal militar de neimaginat.
Tot atunci vor fi distruse puținele fabrici și ferme construite aici și care ofereau locuri de muncă unora dintre gazani.
- Izolare sub Hamas. În 2006, Hamas obține o surprinzătoare victorie în alegerile parlamentare palestiniene și preia controlul absolut al teritoriului, obligându-l pe Mahmoud Abbas, un fidel al lui Yasser Arafat, să cedeze puterea.
O mare parte a comunității internaționale întrerupe furnizarea de ajutoare umanitare către palestinieni, considerând Hamas o organizație teroristă, iar israelienii blochează accesul a mii de muncitori palestinieni, eliminând astfel o sursă importantă de venituri pentru gazani.
Din cauza îngrijorărilor privind securitatea, Israel și Egipt conclucrează și impun împreună restricții privind circulația bunurilor și persoanelor dinspre și spre Fâșia Gaza. Un atac aerian lasă Gaza fără unica sa centrală energetică.
Ambiția Hamasului de-a îndrepta economia Gazei spre est, izolând-o de Israel, se va dovedi în fapt condamnarea acestui teritoriu la sărăcie și foamete.
Liderul egiptean Abdel Fattah al-Sisi închide granița cu Gaza și dinamitează toate tunelurile care aveau ieșire în Egipt.
- Una dintre cele mai sângeroase lupte are loc când Hamas lansează mai multe rachete asupra orașelor israeliene, replica fiind un atac aerian care va distruge numeroase clădiri din Gaza.
Peste 2 100 de palestinieni, 67 de soldați israelieni și 6 civili evrei sunt uciși.
- La 6 dimineața în ziua de 7 octombrie, mai mulți teroriști Hamas lansează un atac surpriză asupra unor kibuzuri și sate israeliene, omorând 1.400 de evrei, majoritatea civili, și luând 240 de ostatici. Crimele comise în acest atac sunt abominabile. Terorișii Hamas au ucis copii în fața părinților, au tăiat pe burtă o femeie însărcinată, au decapitat fătul și apoi au împușcat-o și pe ea, au violat femei și au ars de vii evreii care dormeau în paturile lor.
Israelul a promis că va distruge Hamas și a lansat o operațiune militară fără precedent, care, potrivit autorităților medicale ale Hamas, a dus la uciderea, până la 30 octombrie, a 8.300 de oameni.
Cifrele nu pot fi considerate însă reale, întrucât, într-un alt caz, Hamas a declarat că Israelul a atacat cu o rachetă un spital din Gaza și că a ucis 500 de oameni, între care majoritatea pacienți sau palestinieni care se ascundeau aici de bombardamente. Ulterior, însă, potrivit mai multor surse independente, s-a dovedit că atacul a fost urmare a unei rachete trase de Hamas spre teritoriul israelian, care a eșuat deasupra spitalului, și că numărul victimelor a fost de 30.
Autor: Elan Schwarzenberg.
Sursa: Q Magazine.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
