Încă traumatizat şi luptând pe mai multe fronturi, Israelul comemorează luni atacul fără precedent comis pe teritoriul său de mişcarea islamistă palestiniană Hamas la 7 octombrie 2023, care a declanşat războiul din Fâşia Gaza, relatează AFP.
În Israel, o ceremonie va avea loc la locul festivalului de muzică Nova, unde cel puţin 370 de persoane au fost ucise de luptătorii Hamas. Zona a rămas în mare parte intactă, cu zeci de vehicule arse şi corturi, saci de dormit şi haine împrăştiate pe câmpuri.
Premierul Benjamin Netanyahu se va adresa naţiunii, iar preşedintele Isaac Herzog va lua parte la o comemorare în Sderot, în sudul ţării. Alte adunări sunt planificate la Tel Aviv şi Nir Oz, un kibbutz în care au fost ucişi aproximativ treizeci de locuitori şi peste 70 au fost luaţi ostatici şi duşi în Gaza.
În alte părţi, de la Sydney la Berlin, de la Buenos Aires la New York, numeroase adunări şi ceremonii vor marca împlinirea unui an de la această ofensivă surpriză care a dus la moartea a 1 205 persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe cifre oficiale israeliene.
Duminică, zeci de mii de persoane au manifestat deja în întreaga lume, fie pentru a aduce un omagiu victimelor din 7 octombrie, fie pentru a-i susţine pe palestinieni după un an de război sângeros în Fâşia Gaza.
La Tel Aviv, sute de persoane s-au adunat duminică seara, aprinzând lumânări şi rugându-se în jurul unui altar improvizat.
– Un masacru atroce –
„Venirea aici, la un an după acest masacru atroce, este profund emoţionantă”, a declarat Solly Laniado, unul dintre organizatorii omagiului, la Tel-Aviv. „Nu ştim cum să găsim cuvintele. Ne este teamă să nu izbucnim în lacrimi”.
La 7 octombrie 2023, comandourile Hamas infiltrate din Gaza au pătruns în sudul Israelului, folosind explozibili şi buldozere pentru a trece bariera care înconjoară teritoriul palestinian, ucigând fără discernământ în kibbutzuri, baze militare şi la locul festivalului Nova. În orele care au urmat, armata israeliană a lansat o ofensivă puternică împotriva teritoriului palestinian, cu scopul de a distruge Hamas, care se află la putere din 2007.
De atunci, sectoare întregi din Fâşia Gaza au fost reduse la ruine, aproape toţi cei 2,4 milioane de locuitori au fost strămutaţi de război şi cel puţin 41 825 de palestinieni au fost ucişi, majoritatea civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas, considerate fiabile de ONU.
După ce a slăbit mişcarea islamistă palestiniană, la jumătatea lunii septembrie, armata israeliană şi-a mutat majoritatea operaţiunilor pe frontul de nord, unde Hezbollah-ul libanez lansează de un an rachete spre Israel.
Duminică seara, în urma unui nou apel al armatei israeliene de evacuare a locuitorilor din suburbiile sudice ale Beirutului, agenţia de presă libaneză ANI a raportat patru lovituri aeriene în acest sector, bastion al Hezbollah, care a fost bombardat de Israel în ultimele zile.
Din octombrie 2023, peste 2 000 de persoane au fost ucise în Liban, dintre care mai mult de o mie de la intensificarea bombardamentelor israeliene la 23 septembrie, potrivit autorităţilor. Aproximativ 1,2 milioane de persoane au fost strămutate. Israelul a promis să lupte împotriva puternicei mişcări armate libaneze până la „victorie”, pentru a permite întoarcerea în regiunile de frontieră a celor 60.000 de locuitori strămutaţi de tirurile neîncetate de rachete.
– Stare de alertă –
Armata israeliană se află în stare de alertă maximă de sâmbătă, de teama unor atacuri înainte de comemorarea din 7 octombrie.
O poliţistă israeliană de 25 de ani a fost ucisă şi zece persoane rănite duminică la Beersheva, în sudul ţării, într-un atac armat în care autorul a fost împuşcat mortal, potrivit poliţiei.
După un an de război şi eşecul tuturor încercărilor de mediere, ofensiva israeliană continuă şi în Gaza.
Luni dimineaţa devreme, armata israeliană a declarat că a lovit spitalul Al-Aqsa din Deir al-Balah, în centrul teritoriului, despre care a afirmat că adăposteşte centre de comandă ale Hamas.
Duminică, tot în Deir al-Balah, cel puţin 26 de persoane au fost ucise în lovituri asupra unei moschei şi a unei şcoli în care erau persoane strămutate, potrivit Ministerului Sănătăţii din Hamas.
Şi în nordul teritoriului, Israelul a anunţat că a „încercuit” zona Jabaliya, susţinând că Hamas îşi „reconstituie forţele” acolo, şi că a efectuat lovituri aeriene împotriva a „zeci de ţinte”. Potrivit Apărării civile din Gaza, 17 persoane, inclusiv nouă copii, au murit.
– Lumea s-a oprit –
„Dacă aş fi ştiut că războiul va dura un an întreg, nu aş fi părăsit niciodată nordul Gaza”, a declarat pentru AFP Mona Abou Nahl, în vârstă de 51 de ani, strămutată în Deir al-Balah. „Nu mai avem energia necesară pentru a face faţă la toate acestea… Aş fi pus un cort peste casa mea distrusă şi m-aş fi aşezat, mai degrabă decât să sufăr această umilinţă, foame şi strămutare”, s-a plâns ea.
„Ai senzaţia că lumea s-a oprit la 7 octombrie”, spune o altă persoană strămutată, Israa Abou Matar, 26 de ani. „Îmbătrânesc văzându-mi copiii murind de foame, speriaţi, având coşmaruri şi ţipând zi şi noapte din cauza zgomotului bombardamentelor”.
Duminică, într-un mesaj video, Hamas a salutat atacul său „glorios” de acum un an, despre care a spus că „a spulberat iluziile pe care inamicul şi le-a creat, convingând lumea şi regiunea de superioritatea şi presupusele sale capacităţi”.
Războiul din Gaza şi Liban este însoţit de o escaladare între Israel şi Iran, aliat al Hamas şi Hezbollah, care a tras marţi 200 de rachete spre teritoriul israelian.
Duminică, ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a ameninţat Iranul cu lovituri similare celor care vizează Gaza şi Libanul. Teheranul s-a declarat „pregătit” să riposteze, potrivit agenţiei Tasnim, care citează o sursă militară.
Bilanţul unui an de război a fost grav şi pentru lucrătorii umanitari, dintre care peste 300, în principal membri ai Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), au fost ucişi în Fâşia Gaza, scrie news.ro.
„Trăim o tragedie implacabilă de 12 luni – trebuie să înceteze”, a declarat duminică Joyce Msuya, şefa Biroului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA), într-un comunicat.
„Nicio statistică, niciun cuvânt nu poate descrie pe deplin amploarea devastării fizice, mentale şi sociale care a avut loc”, a deplâns ea.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News