România aniversează anul acesta 160 de ani de la crearea statului național modern, proces de durată ce a consemnat un reper istoric major în data de 24 ianuarie 1859, în care Alexandru Ioan Cuza a fost ales și domn al Țării Românești, pentru a se realiza unirea cu Moldova și a se pune astfel bazele unui nou stat al românilor.
Pentru a vorbi despre însemnătatea zilei de 24 ianuarie 1859 pentru istoria romînilor, despre contextul și atmosfera istorică, de atunci, dar și de acum, PSNews a luat legătura cu istoricul Bogdan Bucur.
”Modernizarea României este un proces istoric. Sigur că în istorie folosim anumite date ca pe un capăt de linie, pentru a face niște delimitări, cum este și firesc. Dar începutul statalității în mod evident nu este la 1859, statalitatea muntenească, în Țara Românească, precum și cea moldovenească, existau încă din secolul al XIV-lea.
La 1859 se întâmplă însă, într-adevăr, un lucru pentru care românii au lucrat, atât în spațiul diplomatic extern, cât și în interior: au lucrat la nașterea acestei aspirații de unificare națională, care a fost afirmată extrem de vocal, încă din timpul Revoluției de la 1848”, a declarat Bogdan Bucur, în exclusivitate pentru PSNews.
”Ideea ca cele două țări române și bineînțeles că privirile erau îndreptate și către nord-vest, către al treilea spațiu românesc – Transilvania, ideea, deci, a unificării spațiului românesc a fost afirmată cu putere încă de la 1848.
Iar ideea de a avea un guvernământ responsabil a fost afirmată și pusă în aplicare o dată cu regulamentele organice, care prevedeau ca domnul și miniștrii să fie responsabili.
Așadar, reformele acestea înnoitoare, în ceea ce privește statul, fuseseră demarate o dată cu începutul veacului al XIX-lea”, a adăugat el.
”La 1859, într-adevăr, după cum se știe, în urma unor negocieri purtate între principalele două forțe politice ale țării – boierimea conservatoare și burghezia liberală, împreună cu boierimea de clasa a doua și a treia, care avea, de asemenea, aspirații mai degrabă liberale, s-a reușit să se ajungă la un compromis rezonabil, în urma căruia în Moldova a fost ales domn Alexandru Ioan Cuza, după retragerea candidaților propuși atât de partea conservatoare, cât și de cea liberală.
La București, însă, situația era inversă, căci, dacă în Moldova, în Adunarea Națională, formațiunile reformatoare aveau majoritatea, în Țara Românească erau majoritari conservatorii”, completează istoricul.
Presiuni sociale pentru Unire
”Așa că inclusiv în urma unor mișcări de stradă și a unor astfel de forme de presiuni sociale, regizate de către partida liberală, puse pe reprezentanța națională, care se întrunea, după cum se știe, în Dealul Mitropoliei (actualul Deal al Patriarhiei), Alexandru Ioan Cuza este ales și la București.
Cuza este candidatul în jurul căruia se profilează aspirațiile naționale și ideea de unificare națională.
Anul 1859 nu este deci un început, dar are loc, într-adevăr, unificarea celor două principate, prin faprtul că Alexandru Ioan Cuza este ales, în data de 24 ianuarie, domn și în Țara Românească”, a mai spus Bogdan Bucur.
Un proces continuu
”Trebuie spus că la început a fost o unificare de natură personală, sub sceptru aceluiași domnitor.
Ulterior procesul de unificare va continua și abia în 1862 Cuza va fi instalat la București. Timp de trei ani, între 1859 și 1862, Cuza a funcționat cu două guverne, fiin domn peste două principate.
Sigur că în epocă au fost și oameni care au gândit altfel, a fost o parte din boierime care și-a văzut afectate interesele dar, până la urmă, efortul de unificare națională a învins.
A fost un proces continuu: după ce Cuza a fost ales ca domn comun al celor două principate, la început conduce două guverne și două aparate administrative, dar, ulterior, toate instituțiile statului vor fi centralizate și mutate la București, care era un oraș mai dezvoltat decât Iașiul”, a adăugat istoricul.
Dictatura personală
”Sigur că reformele din vremea lui Alexandru Ioan Cuza sunt cunoscute.
Dar să nu uităm lovitura de stat din 2 mai 1864, când Cuza instituie un regim de autoritate domnească și că toate aspirațiile uriașe puse în Alexandru Ioan Cuza s-au prăbușit cumva, într-un regim de dictatură personală, care a durat până în 1866, când Cuza, în urma unei mișcări patriotice, să fim onești, până la urmă, este obligat să abdice.
În acest context a fost adus domnul străin și pus pe tronul țării”, spune Bogdan Bucur.
Educația oamenilor politici
”Politicienii români de la 1859, cei care au contribuit decisiv la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în fruntea celor două principate, au făcut parte dintr-o generație cu oameni bine educați în Occident.
Am putea face niște comparații simple cu educația oamenilor politici din zilele noastre și concluzia nu ar fi tocmai favorabilă celor de contemporani cu noi, dar nu aș merge până într-acolo să spun că elita politică de azi este formată din niște neghiobi și niște trădători, așa cum afirmă unele voci.
Dacă citim presa epocii, vom vedea că și în 1859 politicienii se contestau reciproc, se acuzau de diferite nenorociri și nemernicii unii pe alții, era o scenă politică extrem de agitată, din toate punctele de vedere.
Este adevărat însă că proiectele naționale au fost atât de mari, încât ele au avut prioritate în fața micii noastre gâlceve dâmbovițene.
Unificarea națională, construcția unei Românii moderne, aducerea unui domn străin pe tronul țării, instalarea unei familii regale străine, ce facea parte dintr-o familie imperială din Occident, pentru ca statului proaspăt născut să îi fie garantată existența, toate aceste proiecte au avut prioritate și au fost puse în prim-plan.
Dar certurile și scandalurile epocii nu trebuie negate azi. Sigur că acum a trecut timpul și memoria istorică funcționează mai greu. Doar cei din domeniu, care au citit foarte mult despre perioada respectivă, cunosc atmosfera epocii”, apreciază istoricul.
Tendința de a pozitiva istoria
”Oamenii au tendința de a pozitiva istoria. Este firesc, cumva: ne imaginăm că istoria a fost populată de personaje excepționale, cu înzestrări miraculoase, de familiști convinși, tați iubitori, bărbați desăvârșiți, cu onorabilitate indestructibilă, oameni care se gândeau de dimineața și până seara la binele țării, stăteau la masă cu România.
Nu este deloc așa. Oamenii erau ca și cei de azi, ca și noi, cu păcate și probleme, cu diferite tare comportamentale, la unii dintre ei.
Într-adevăr, elita politică era foarte bine instruită în Occident și politicienii de atunci au fost în stare ca, în fața unor interese naționale covârșitoare, să lase deoparte mica gâlceavă dâmbovițeană, problemele care îi separau și care generau discordie”, completează Bogdan Bucur.
Consensul pe interesul național
”Eu cred însă că și astăzi se întâmplă lucrul ăsta. Eu nu cred că nu a existat susținere uniformă pentru integrarea României în Uniunea Europeană, pentru intrarea în NATO și, iată, chiar și pentru preluarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene.
Nu cred că azi nu există consens pentru temele majore, pentru, să spunem, o bună apărare militară a României și achiziționarea de tehnică de luptă modernă.
Nu aș merge până într-acolo să afirm că astăzi oamenii politici sunt lipsiți de apărarea interesului național”, apreciază istoricul.
Occidentalizarea contemporană a României
”Faptul că această generație politică, așa cum este ea, a integrat România în NATO și în Uniunea Europeană, faptul că azi milioane de români sunt, sub diferite contexte, în Uniunea Europeană, este un lucru pozitiv.
Faptul că România se occidentalizează prin oamenii ei, care iau legătura cu Occidentul în mod direct, (ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în istoria României, în sensul că milioane de oameni din sânul acestui popor nu au avut șansa să intre în contact nemijlocit cu lumea occidentală), faptul că sute de mii de tineri români se școlesc în străinătate, faptul că România se internaționalizează, se occidentalizează, prin șansa de a călători, studia și munci liber, în Occident, este un beneficiu de care se pot bucura generațiile actuale, ca urmare a eforturilor făcute de elita politică de azi, așa cum e ea, de a ne integra în Uniunea Europeană”, afirmă Bogdan Bucur.
Niciodată nu ne-a fost mai bine
”Am mai spus lucrul ăsta, dar este extrem de important: știu că poate părea incredibil, dar România traversează astăzi cea mai bună perioadă a ei din întreaga existență. Niciodată nu ne-a fost mai bine, și lucrul ăsta ar trebui scris cu litere de aur pe toate clădirile din țara asta.
Putem să râdem cu un ochi și să plângem cu celălalt, dar ăsta este adevărul adevărat.
Niciodată nu ne-a fost mai bine în ceea ce privește repartiția produsului intern brut pe cap de locuitor, niciodată nu am câștigat în medie mai mulți bani decât câștigăm acum, niciodată nu am trăit într-o situație de confort mai mare decât trăim acum, niciodată nu ne-am alimentat, nu ne-am hrănit mai bine decât o facem acum, niciodata nu am cheltuit mai mult timp liber decât cheltuim acum, niciodată nu am călătorit mai mult decât călătorim acum, niciodată nu am avut garanții de securitate mai mari decât avem acum, mă refer la apartenența la NATO, niciodată România nu a aparținut Occidentului mai clar decât aparține acum, prin faptul că exercită președinția Consiliului Uniunii Europene.
Niciodată lucrurile astea nu s-au mai întâmplat în istoria României.
Niciodată nu ne-a fost mai bine”, este de părere istoricul.
Un progres excepțional
”Sigur că există imperfecțiuni, așa este: sunt multe și unele chiar sunt grave.
Dar nu putem să nu recunoaștem că s-a făcut un progres uriaș.
Să nu uităm de unde a plecat această țară: în 1989 eram Republica Nord-Coreeană România. Țara noastră nu era în Europa, ci în Coreea de Nord, într-un regim dement, absolut psihopat. Fără căldură, fără lumină în case, fără gaze pentru gătit, cu lumina stinsă, în frig, cu Securitatea pe capul nostru.
Or, România a ieșit din această guvernare asiatică a lui Nicolae Ceaușescu, din acest despotism oriental, pentru ca astăzi să ajungă se prezideze Consiliul Uniunii Europene.
Este un drum uriaș, un progres excepțional”, a concluzionat Bogdan Bucur.
