Skip to content
Cluj Știri locale

UPDATE ISU Cluj: Spitalul nu are autorizaţie de securitate la incendiu. Incendiu la Spitalul CFR din Cluj-Napoca

Facebook/ISU București Ilfov Facebook/ISU București Ilfov

UPDATE

ISU Cluj a transmis că Spitalul CFR nu are autorizaţie de securitate la incendiu, ultimul control având loc în anul 2019. Atunci, unitatea a fost amendată cu 50.000 de lei.

”În urma ultimului control executat de către I.S.U. Cluj, la data de 21.11.2019, la Spitalul Clinic C. F. Cluj-Napoca, s-a constatat faptul că, deşi au fost emise două avize de securitate la incendiu, în 2009 – Aviz pentru modernizarea secţiei ORL şi Oftalmologie, şi în 2015  Aviz pentru modernizare bloc operator şi secţie ATI în secţia chirurgie, până în momentul actual nu s-a solicitat şi obţinut autorizaţia de securitate la incendiu aferente celor două avize. În urma celor constatate, s-a aplicat sancţiunea contravenţională de 50.000 lei”, a transmis, duminică, ISU Cluj, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că, la nivelul Spitalului Clinic C.F. Cluj-Napoca, în urma controlului, a fost întocmit un plan propriu de măsuri care cuprindea şi obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.

”Până în momentul de faţă, nu s-a depus solicitare la I.S.U. Cluj în acest sens”, a mai precizat ISU.


Un incendiu a izbucnit, duminică dimineaţă, la una dintre băile Spitalului CFR, în Secţia Interne. Trei pacienţi dintr-un salon alăturat au fost evacuaţi, fără a se înregistra victime.

La finalul săptămânii trecute, un incendiu a cuprinse secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ.

 “La ora 6:43 în această dimineață, ISU Cluj a fost alertat prin apelul unic de urgență 112 pentru a interveni la un incendiu la Spitalul CFR din Cluj-Napoca. A intervenit detașamentul 1 de pompieri Cluj-Napoca cu două autospeciale de stingere, o autospecială de lucru la înălțime și o ambulanță de terapie intensivă mobilă SMURD.

Incendiul s-a manifestat în toaleta Secției de Boli Interne de la etajul 1, a ars un corp de iluminat cu tuburi fluorescente.

Pompierii militari au localizat incendiul în aproximativ un minut de la sosirea la locul evenimentului, respectiv ora 6:49 de minute.

În urma incendiului a fost inundat cu fum etajul 1 al corpului Interne. 3 pacienți au fost evacuați iar alții au fost relocați în saloane de către personalul medical.

Din informațiile pe care le avem, rezultă că ar fi fost un număr de 11 pacienți pe acea secție. Nicio persoană nu a fost rănită în urma acestui incendiu”, a declarat Ciprian Cornea, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj la digi24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *