ISW: Kremlinul pregătește terenul pentru a începe o operațiune hibridă în Moldova

Sursa foto: X

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) informează că Rusia a pregătit condițiile de informare pentru ca o operațiune hibridă rusă în R. Moldova să aibă în viitorul apropiat.

„Oficialii și reprezentanți ai Kremlinului încearcă să creeze condiții de informare pentru a justifica posibilele eforturi ale Rusiei de a destabiliza Moldova și de a împiedica integrarea acesteia în Occident. Faptul că ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a extins aceste narațiuni și a adăugat acuzații suplimentare sugerează că cei de la Kremin organizează eforturi mai ample în spațiul informațional”, se arată în evaluarea ISW, potrivit Ukrainska Pravda.

Alte personalități oficiale din cadrul Ministerului rus de Externe, inclusiv purtătoarea de cuvânt a instituției, Maria Zaharova, au afirmat anterior că guvernul de la Chișinău încearcă să „sugrume” Transnistria din punct de vedere economic, împiedicând o soluție diplomatică la conflictul transnistrean și confruntându-se cu o nemulțumire internă generalizată față de politicile Executivul moldovean.

Rușii acuză Moldova că vrea să „reintegreze cu forța” Trasnistria 

Un blogger militar rus a preluat recent problema Transnistriei pentru a promova în mod constant narațiunile Kremlinului și a afirma că Moldova se „înarmează” pentru a „reintegra cu forța” Transnistria în Moldova. Milbloggerul a declarat că Rusia trebuie să se pregătească pentru acest lucru.

Recent, guvernul moldovean a acuzat forțele ruse de menținere a păcii din Transnistria că au efectuat exerciții și au folosit arme în zona de securitate moldovenească, încălcând protocoalele Comisiei mixte de control (JCC) a OSCE, mai notează jurnaliștii ucraineni.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: