IT-iștii să plătească impozite ca toți românii, spune Borza: „Umblăm și pe regimul PFA!”

Sursa foto: freepik.com

IT-iștii să plătească impozite ca toți românii, este de părere Remus Borza. Invitat în studioul Puterea Știrilor, președintele Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali (COAL) a susținut că, în România, IT-știi câștigă peste medie, iar scutirea de impozit pe venit face ca diferența salarială să fie și mai mare față de restul populației.

„Sunt 11 milioane de români care au un venit sub 2.000 lei și plătesc impozit de 10%, iar cineva din IT, care câștigă 10.000 lei, 20.000 lei, 30.000 lei, nu plătește și nu este corect”, spune Remus Borza.

„De principiu, orice venit asimilat salariului trebuie impozitat(…). Statul a luat anumite măsuri de-a lungul timpul prin care anumite categorii profesionale au fost exceptate de la impozitul pe venit. Pe zona de IT poți să ai salariul de 30.000 lei, de 50.000 lei, că plătești gaura de la covrig impozit pe venit, pe salariu. Trebuie impozitați, toată lumea. N-o să plece nicăieri. Cu 10% unde să plece? În alte țări unde au 38%? La fel, impozitare în agricultură și în construcție.

Umblăm și pe regimul PFA, pentru că astea toate sunt niște șmecherii ieftine. Noi, românii, suntem foarte creativi, în general, dar trebuie să înțelegem, să ne raportăm și la binele comun. Dacă noi nu alimentăm bugetul de stat, nu putem spera să trăim ca afară, să avem o țară ca afară, cu autostrăzi, cu spitale, cu fabrici, cu uzine, cu universități de top 500. Deci, în principiu, orice venit trebuie impozitat cu 10%, e normal, IT-ul, agricultura, construcțiile.

Sunt 11 milioane de români care au un venit sub 2.000 lei. Acești 11 milioane de români plătesc impozit de 10% și au un venit mic, de 2.000 lei. Mai avem încă 2 milioane de români care au un venit între 2 și 4.000 lei. Deci, iată că vorbim de 13 milioane de români, de 90% din populația activă a României, care are un venit sub 4.000 lei și plătesc impozit de 10%. Un IT-ist care câștigă 10.000 lei, 20.000 lei, 30.000 lei, vi se pare corect, echitabil să nu plătească 10% impozitul pe venit? Sunt convins că veți spune da, nu este corect”, a declarat Remus Borza, la Puterea Știrilor.

„Mai avem o problemă și cu CASS”

De asemenea, Remus Borza a mai adus în discuție și necesitatea eliminării scutirii de la plata CASS a angajațiilor din anumite sectoare. O eliminare a scutirii de la contribuția la sănătate (CASS) în cazul celor 884.680 de angajați din construcții, agricultură și industria alimentară, luată în calcul de noii guvernanți, ar aduce Executivului circa 400 milioane de lei pe lună în plus la buget, adică aproximativ 2 miliarde de lei pentru ce a mai rămas din anul 2023, dacă măsura s-ar aplica pentru luna august inclusiv, potrivit calculelor Profit.ro.

„La fel, mai avem o problemă cu CASS. În fața bolii și a morții, niciun om de pe planeta asta nu are imunitate. Toți ne îmbolnăvim și la un moment dat murim. Doar că unii plătesc 10% CASS, iar alții nu.

E normal? Toată lumea ajunge la spital. Nu există om pe pământul ăsta să nu ajungă la o clinică, la un spital. Unii sunt exceptați de CASS. Puțini se duc la clinici private, mulți se duc la stat. Noi nu vrem să creștem cotele standard, dar mi se pare echitabil, just, din punct de vedere moral și social, ca toată lumea să plătească acel minim pe care îl plătesc și ceilalți, că noi avem impozite mici. Deci, evident, la genul acesta de facilități trebuie să renunțăm. Și de principiu, orice venit trebuie impozitat cu 10%, orice venit trebuie să fie purtător de CASS”, a mai spus Remus Borza.

 

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: