Italia cere revizuirea planului de interzicere a motoarelor cu combustil în 2025

Sursă foto: Freepik

Uniunea Europeană a stabilit deja ca țintă pentru interdicția vânzării de mașini noi cu emisii de CO2, anul 2035, însă programul care include această interdicție avea prevăzută și o analiză a situației reale în 2026, pentru eventuale ajustări. Acum, Italia cere devansarea acestei analize și discutarea țintei ca nerealiste.

Italia a anunțat că solicită Uniunii Europene să discute în 2025 despre realitatea curentă a pieței și industriei auto, nu în 2026, așa cum era prevăzut în calendarul oficial.

„Interdicția trebuie să fie modificată”, a declarat ministrul Energiei din Italia, Gilberto Picheto Fratin, în cadrul unui eveniment public, caracterizând decizia luată deja drept „absurdă”. Ministrul italian a făcut referire la situația actuală care a condus la încetinirea vânzărilor, atât de mașini electrice, cât și cu altfel de motorizări.

Un alt ministru italian, cel al industriei, a subliniat că o analiză intermediară a progresului, care ar fi trebuit să aibă loc în 2026, este necesară să aibă loc la începutul anului viitor. El a atras atenția asupra contextului nefavorabil în care se află industria auto din Germania, cea mai mare piață auto din Uniune. „Europa are nevoie de o viziune pragmatică, pentru că viziunea idelologică a eșuat”, a spus Adolfo Urso.

Reprezentanții Guvernului Italiei au declarat că sunt gata să propună un proiect de lege care să înlăture efectele deiciziei luate la nivelul Uniunii Europene, astfel încât să permită fiecărui stat să-și adapteze legislația în funcție de situația reală.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: