Italia critică Germania pentru finanţarea ONG-urilor care se ocupă cu ajutorul migranţilor

barca - migranti
Sursa foto: X (Twitter)

„Planul Germaniei de finanţare a organizaţiilor caritabile care ajută migranţii în Marea Mediterană creează dificultăţi pentru Italia”, a declarat ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, duminică, în timp ce Roma încearcă să pună în aplicare măsuri mai stricte pentru a reduce fluxul de migranţi sosiţi pe mare, relatează Reuters, preluată de bursa.ro.

În urma informaţiilor apărute în media italiană, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe german a declarat vineri că Berlinul implementează un program parlamentar de sprijin financiar atât pentru salvarea civilă pe mare, cât şi pentru proiecte pe uscat.

„Până acum, am primit mai multe cereri de finanţare. Evaluarea acestor cereri a fost deja finalizată în două cazuri”, a declarat purtătorul de cuvânt german pentru sursa citată, menţionând că finanţările variază între 400.000 şi 800.000 de euro, în funcţie de proiect.

Crosetto a declarat ziarului La Stampa că Roma consideră gestul Germaniei drept „foarte grav”, adăugând că guvernul său este în schimb angajat în lupta împotriva traficanţilor de persoane, pe care i-a caracterizat drept „criminali internaţionali”.

„Berlinul pretinde că nu realizează că prin această decizie creează dificultăţi unei ţări care teoretic ar trebui să fie un aliat” a declarat Crosetto, confom bursa.ro.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: