Miniștrii Apărării din Grupul celor Șapte (G7) națiuni dezvoltate ale lumii și-au început întâlnirea sâmbătă cu un avertisment al Italiei, țara gazdă, potrivit căruia cadrul global de securitate devine din ce în ce mai precar din cauza viziunilor concurente asupra lumii, transmite Reuters.
Întâlnirea G7 marchează prima reuniune ministerială a grupului dedicată apărării și vine la câteva zile după ce forțele israeliene l-au ucis pe liderul Hamas, Yahya Sinwar, moartea acestuia fiind văzută de unii lideri occidentali drept un pas spre sfârșitul conflictului din Gaza, scrie News.ro.
Italia deține președinția rotativă a G7 pentru anul 2024, într-un moment în care Occidentul se confruntă cu avansul Rusiei în Ucraina, cu activitățile militare ale Chinei în jurul Taiwanului, precum și cu tensiunile crescute la granița dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud.
„Agresiunea brutală a Rusiei în Ucraina și situația cu adevărat critică din Orientul Mijlociu, combinate cu instabilitatea profundă din Africa subsahariană și tensiunile crescânde din regiunea Indo-Pacific, evidențiază un cadru de securitate deteriorat”, a spus ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, în discursul său de deschidere.
Oficialii italieni au declarat că ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, s-a alăturat colegilor săi în orașul Napoli din sudul Italiei, unde este așteaptă o discuție despre evoluțiile din țara sa.
Avertizând că prognozele pe termen scurt pentru securitatea globală ”nu pot fi pozitive”, Crosetto – un membru proeminent al partidului Frații Italiei al prim-ministrului Giorgia Meloni – a spus că tensiunile sunt alimentate de o confruntare între ”două viziuni diferite, poate incompatibile, ale lumii”.
Pe de o parte, sunt țările și organizațiile care cred într-o ordine mondială bazată pe dreptul internațional, a spus Crosetto, în timp ce, ”de cealaltă parte, (sunt) cei care în mod sistematic nu respectă democrația pentru a-și atinge obiectivele, inclusiv prin utilizarea deliberată a forței militare.”
APEL PENTRU ÎNCETAREA FOCULUI
Înainte de întâlnire, Crosetto a întâmpinat fotografii ținând în mână un model al unui mic corn roșu de animal, un simbol al norocului conform tradiției napolitane străvechi.
Pe lângă Italia, G7 include Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Franța, Germania și Japonia, iar la întâlnirea din orașul Napoli participă și reprezentanți ai Uniunii Europene și NATO.
Șeful diplomației UE, Josep Borrell, a făcut apel la încetarea focului în Gaza și Liban și la eliberarea ostaticilor israelieni încă deținuți de Hamas, spunând că moartea lui Sinwar ar trebui să fie văzută ca o oportunitate pentru încetarea ostilităților. Borrell a cerut, de asemenea, respect pentru forțele de menținere a păcii ale ONU în Liban, care au fost recent vizate de Israel.
El a spus reporterilor că sesiunea de dimineață s-a concentrat în principal pe Orientul Mijlociu și a spus că misiunea ONU din Liban, cunoscută sub numele de UNIFIL, ar putea fi revizuită, dar ar reveni Consiliului de Securitate al ONU să ia decizii cu privire la viitorul său.
”Unii dintre membrii acestei întâlniri (G7) sunt membri importanți ai Consiliului de Securitate”, a spus Borrell.
Italia este un contribuitor major la UNIFIL, care este staționată în sudul Libanului pentru a monitoriza ostilitățile de-a lungul liniei de demarcație cu Israelul. Atacurile israeliene l-au supărat pe prim-ministrul Giorgia Meloni, care a vizitat vineri Libanul și Iordania.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News