Skip to content
Politică

În Italia se poate. Președintele italian chemat ca martor într-un proces al Mafiei siciliene

Un tribunal din Palermo a decis că preşedintele italian, Giorgio Napolitano, trebuie să depună mărturie într-un proces care anchetează posibilele negocieri ale statului italian cu Mafia siciliană (Cosa Nostra), fapte care s-ar fi produs la începutul anilor 1990, informează Antena3.ro.

Cu toate că preşedintele italian a transmis o scrisoare judecătorilor prin care susţinea că declaraţia sa nu este relevantă, avocaţii implicaţi în acest caz au insistat cu temei legal şi solicitat ca Napolitano să se prezinte în faţa instanţei în calitate de martor.

Tribunalul a spus că preşedintele ţării nu este protejat de vreo lege, care să-i permită acestuia să beneficieze de un statut special în ceea ce priveşte calitatea sa de martor citat în proces.
Instanţa a pus în aplicare Articolul 502 din Codul Penal italian, care permite totuşi ca martorul citat să depună mărturie din propria locuinţă, dacă acesta se află în incapacitatea de a fi deplasat.

Deocamdată, nu s-a stabilit data exactă a audierii lui Napolitano. Tribunalul a decis că audierea va fi făcută cu uşile închise, in sală putând participa doar avocaţii şi procurorii, mai precizează Antena3.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *