Italia va trimite o navă-spital în zona de coastă a Fâșiei Gaza

Sursa foto: Twitter
Sursa foto: Twitter

Italia a anunţat miercuri că va trimite în zona de coastă a Fâşiei Gaza o navă-spital echipată cu săli de operaţie, relatează dpa.

„Suntem primii care desfăşoară o astfel de operaţiune umanitară în această zonă şi sperăm că alte ţări ne vor urma exemplul”, a declarat ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, la Roma.

Nava Vulcano va fi folosită pentru tratarea persoanelor rănite din Fâşia Gaza.

Potrivit ministrului italian, nava are un echipaj de aproximativ 170 de oameni, între care 30 de membri ai Marinei italiene specializaţi în urgenţe medicale. Ea urmează să plece miercuri din oraşul-port Civitavecchia, de lângă Roma.

Nava se va opri în Cipru înainte de a-şi continua drumul spre zona cea mai apropiată de Fâşia Gaza. Persoanele rănite vor fi aduse la bordul navei pentru a primi îngrijiri medicale şi apoi vor fi trimise înapoi în Gaza.

Există, de asemenea, planuri pentru a trimite în curând un spital de campanie în Gaza, a mai spus Crosetto. Aceasta face parte dintr-o serie de iniţiative care au fost convenite cu statele NATO şi alte ţări din Europa şi Orientul Mijlociu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL