Iubitul „Doamnei cu coasa” de la Spitalul Pantelimon s-a trezit din comă și urmează să fie audiat. Ce spun procurorii

Sursa foto: Unsplash

Iubitul doctoriței de la Spitalul Sf. Pantelimon supranumite „Doamna cu coasa” a ieșit din comă și este conștient în acest moment. Bărbatul, care a fost găsit inconștient în toaleta din centrul Brașovului după ce și-a administrat o perfuzie cu anestezic, urmează să fie audiat de oamenii legii. 

Potrivit procurorilor, bărbatul ar putea fi medic ATI, având în vedere că asupra sa a fost găsit un ecuson cu această funcție.

„În data de 16.08.2024, la ora 13:06, organele de poliție din cadrul secției 1 de poliție Brașov au fost sesizate cu privire la faptul că o persoană de sex masculin, în vârstă de 53 de ani, a fost găsită în stare de inconștiență într-o toaletă publică din Piața Sfântul Ioan din municipiul Brașov. După ce aceasta, cel mai probabil, și-a adminstrat o perfuzie cu o substanță de uz medical. Bărbatul a fost transportat la spitalul Clinic de Urgență Brașov pentru a primi îngrijirile medicale necesare, ulterior fiind transferat la spitalul Militar din Brașov. În prezent, persoana de sex masculin este conștientă, însă nu a putut fi audiată de organele de poliție. În urma verificărilor preliminare efectuate facem precizarea că este posibil ca bărbatul în vârstă de 53 de ani să aibă calitatea de medic ATI, având în vedere că asupra sa a fost găsit un ecuson în acest sens. În prezent, cercetările se efectuează IN REM cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă de către organele de poliție din cadrul secției 1 de Poliție Brașov, sub coodonarea procurolului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov”, a declarat la Digi24 Anca Gheorghiu, prim procuror.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: