Skip to content
Societate

Iulian Chifu: Cutremur în sistemul instituţional românesc şi în CCR – cazul Kovesi versus România la CEDO

Inquam Photos / George Călin
" "

La 5 august ora 24 a devenit definitivă Hotărârea CEDO în cazul Kovesi versus România pronunţată la 5 mai 2020 cu privire la demiterea fostului procuror DNA.

Analistul de politică externă Iulian Chifu realizează pentru Adevărul o amplă analiză asupra consecinţelor deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului în acest caz:

" "
" "

O asemenea hotărâre definitivă e urmată de măsuri de aplicare, respectiv  o foaie de parcurs cu angajamente ale ţării noastre prezentate în cel mult 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, document ce trebuie validat şi a cărui aplicare va fi monitorizată de către Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei.

Este un risc relevant să abordăm o asemenea temă complexă, cu nuanţe şi implicaţii majore, greu de prezentat într-un format lesne de lecturat pentru un public larg. Acest lucru reclamă o prezentare mai largă şi mai puţin accesibilă, cu lăsarea deoparte a uni număr mare de argumente tehnice şi juridice. Apoi abordarea este şi mai grea în cazul calităţii celui implicat, Laura Codruţa Kovesi, fost procuror şef DNA, actual procuror şef european. Orice dezbatere care o include naşte pasiuni majore în România. În plus, vorbim despre teme cu profundă relevanţă politică, şi asta în prag de alegeri locale şi generale în România.

Am decis să ne asumăm acest risc chiar dacă e un subiect ce determină reacţii încrâncenate şi umorale şi utilizarea extensivă a media clasică şi a social media pentru un război informaţional de uzură privind lupta anti-corupţie şi relevanţa sa într-o societate unde libertăţile individuale sunt la fel de importante după dictatura comunistă ca şi nevoia de justiţie corectă, independentă şi mai ales de DREPTATE. După o campanie anti-corupţie împinsă la extrem, efortul României de a face vinovaţii să plătească şi de a diminua impactul corupţiei în funcţie publică a ajuns să fie ulterior transformat într-o dominaţie politică a justiţiei, o guvernare de protejare a infractorilor şi corupţilor în detrimentul cetăţenilor cinstiţi ai României, a promisiunilor implicite şi a îndemnului spre furt la adăpostul unor garanţii politice împotriva mecanismelor statului de drept. O garanţie de cvasi-impunitate ce putea fi zdruncinată doar de decizia politică menită să domine justiţia şi să forţeze loialităţi absolute utilizând presiunile şi ameninţările cu Parchetul anti-corupţie.

Explozia de voinţă exprimată la Referendumul pentru justiţie convocat de către Preşedintele României Klaus Iohannis în mai 2019, prin consultare electorală după decembrie 2016 şi inversarea polilor în lupta anticorupţie din România, a determinat o revenire la normalitate şi echilibru. Hotărârea CEDO Kovesi împotriva României e punctul final al recâştigării echilibrului şi punctul de pornire în refome majore instituţionale, ale deciziei politice şi mai ales în privinţa funcţionării Curţii Constituţionale a României.

O HOTĂRÂRE DEFINITIVĂ A CEDO CU CONSECINŢE DEVASTATOARE

Hotărârea CEDO deschide o agendă nouă în România care vizează explicit nevoia reformării statului în punctele esenţiale relevate de acest caz. E vorba mai întâi despre relevanţa acestui caz, despre imaginea aferentă unei asemenea decizii care califică o anumită politică şi înclinaţia unei întregi majorităţi politice în exercitarea puterii în care dorea să scape de unul din câinii de pază, procuratura anti-corupţie. Pe fond, Hotărârea CEDO în cauză crează un impact major şi reclamă aplicarea cu modificări instituţionale substanţiale, dar şi relevarea – directă, explicită, sau indirectă şi implicită – a acţiunilor neconforme ale unor instituţii din România. Vizate în mod substanţial sunt Curtea Constituţională a României şi Ministrul Justiţiei – în epoca lui Tudorel Toader, respectiv Executivul român din 2017, momentul construirii întregului eşafodaj de demitere a Procurorului General DNA.

Referirile la acţiunile Curţii Constituţionale care a trecut peste respectarea drepturilor omului – dreptul de acces la o instanţă şi libertatea de exprimare, articolele 6 si 10 ale Convenţiei – sunt prezente la fiecare pas. Practic, 70% din Hotărârea CEDO vorbeşte despre acţiunile CCR şi consecinţele acestora. Fără a ataca direct sau a sublinia explicit malversaţiunile politice şi malpraxisul juridic al Curţii, Hotârârea CEDO subliniază premeditarea şi implicaţiile de natură politică, dar şi consecinţele directe ale Hotârârilor CCR. Cu precădere cea în care Curtea s-a pronunţat pentru forţarea/obligarea Preşedintelui României să semneze decretul privind eliberarea Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA, creând precedente şi schimbări majore în echilibrul puterilor în România, alterând statul de drept şi creând premizele hotârârii CEDO din 5 mai 2020, rămasă definitivă miercuri noaptea.

Fără a intra pe deplin în substanţa hotărârii CEDO – cu excepţia punctelor de impact pentru viitorul reformelor instituţionale şi constituţionale din România al deciziei definitive – putem spune fără drept de apel că asistăm la un punct de întoarcere vizând apărarea independenţei Procuraturii şi a procurorilor în România. Referirea la documentele relevante ale Consiliului Europei, Comisiei de la Veneţia, Uniunii Europene, GRECO, rapoartelor MCV privind România abundă şi se suţin reciproc împingând la o singură concluzie: politicul din statul român, cu sprijinul Ministrului Justiţiei care a instrumentat demiterea şi a CCR, care a instrumentat debalansarea rolului de echilibru al CSM şi Preşedintelui, a determinat mecanismul de preluare a controlului politic al procurorilor prin încălcarea dreptului la liberă exprimare şi dreptului la un proces corect al procurorului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Întregul articol poate fi citit aici.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *