Iulian Chifu, după aderarea la Schengen: Se deschid foarte multe oportunități pe dimensiunea economică

Inquam Photos / George Călin

Analistul de politică externă Iulian Chifu spune că odată cu aderarea la Spațiul Schengen se deschid multe oportunități pe dimensiunea economică, nemailipsindu-ne decât accesul la zona euro pentru a îndeplini în totalitate tratatul de aderare la UE.  

„E un pas firesc care se întâmplă acum, se închide un cerc. Știam că se va închide în sensul acesta. Sigur, lipseau termenele pentru JAI (12-13 dec.) și Consiliul European de săptămâna viitoare, dar altfel, punctul culminant a fost ridicarea obiecțiilor de către Austria, după instalarea noului guvern și negocierile purtate de ministrul nostru de Interne, Cătălin Predoiu, cu omologul său austriac, cu intermedierea Ungariei, care deține președinția Consiliului European.

Și lucrurile acestea au dus la o concluzie firească, care, sigur, deschide foarte multe oportunități, de data aceasta pe dimensiunea de afaceri, pe dimensiunea economică, pentru că, într-adevăr, odată ce dispar controalelor la granițe, avem o egalitate de tratament a transportatorilor și comercianților români cu toți ceilalți din Europa”, a declarat Iulian Chifu pentru PS NEWS.

Întrebat dacă e posibil să mai avem parte de mici „surprize” negative, analistul a negat o asemenea perspectivă.

„În momentul de față,  nu se mai pune problema, pentru că drumul s-a închis. Am avut votul ambasadorial, am avut votul în consiliul JAI, o să avem și concluzia la Consiliul European care, de fapt, se bazează pe ceea ce s-a întâmplat deja.

Faptul că potrivit acordului Schengen, un stat sau altul, pe o anumită perioadă, decide să introducă controlul la frontiere nu face altceva decât să introducă controlul la frontieră pentru toată lumea, pentru toate statele europene. Deci suntem pe o formulă egală și măsura va fi pe o perioadă determinată, în niște condiții specifice, prevăzute de altfel de acordul Schengen. Asta nu înseamnă că acordul Schengen nu se aplică. În ceea ce privește cetățenii și zborurile și partea navală, sigur, eram deja intrați, sistemul era deja funcțional.

1 ianuarie 2025 este data formală în care, practic, nu ne mai lipsește decât accesul în zona euro, care este de asemenea obligatorie, potrivit tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană”, a precizat Chifu.

„Pasul spre zona euro se va realiza la momentul oportun”

În ceea ce privește intrarea în zona euro, analistul estimeazează că mai avem de așteptat cel puțin 10 ani:

„Este foarte dificil de estimat pentru că avem deficit excesiv și ne-am luat reeșalonarea pe 7 ani. Ori, potrivit condițiilor pentru intrarea în zona euro, avem nevoie de 3 ani la rând în care deficitul structural – nu numai să nu depășească criteriile Maastricht de 3%, ci să ajungă chiar la 1%. Sunt și criterii mult mai stricte, e vorba de niște condiții care țin, de fapt, de soliditatea economiei românești.

Pasul spre euro nu este un obiectiv în sine, ci este un obiectiv legat de capacitatea și prosperitatea României, și el se va realiza la momentul oportun. Deci trebuie să contăm în momentul de față pe 7+3 minimum ani pentru a ajunge acolo. Nu e o chestiune care se întâmplă peste noapte și trebuie să fim pregătiți când facem un asemenea pas.”

Autor

  • Cu o experiență de peste 20 ani în presă, Dana Musceleanu vine în redacția PS News după aproape 4 ani ca editor coordonator la site-ul Antena 3 și alti 3,5 ani ca senior editor la site-ul B1 TV. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, a debutat pe clasicul print, iar apoi a făcut pasul spre online. "A scrie pentru mine e sinonim cu a fi. Mă bucur să îmi să îmi continui aventura jurnalistică într-un mod cât mai eficient, până nu preiau roboții tot business-ul. :)"

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: