Skip to content
Politică

Iulian Dumitrescu desființează paranoia lui Tudose cu „Statul Paralel”: Cai verzi pe pereți!

iulian-dumitrescu.ro

Iulian Dumitrescu – liderul grupului PNL din Senat – desființează paranoia prim-ministrului PSD Mihai Tudose legată de așa-numitul „Stat Paralel”.

Într-un comunicat trimis joi PSnews.ro, senatorul liberal amintește că în timpul dezbaterilor din plenul reunit al Parlamentului privind moțiunea de cenzură, prim-vicepreședintele PNL Iulian Dumitrescu l-a acuzat pe premier că se ascunde, împreună cu ceilalți membri ai Executivului, în spatele Statului Paralel, „un duşman fără chip, un balaur” responsabil pentru orice greșeală.

„Nu pot să fac un lucru nu fiindcă nu mă pricep, ci sigur fiindcă mă încurcă Statul Paralel”, l-a ironizat Dumitrescu pe Tudose.

În replică, de la tribuna Parlamentului, Iulian Dumitrescu a explicat conceptul de „Guvern Paralel și Ilegitim”, PNL-istul susținând că guvernul PSD-ALDE condus de către Mihai Tudose este paralel cu nevoile, interesele şi aşteptările românilor, precum și ilegitim, pentru că „a declarat război românilor şi economiei româneşti într-un vârtej de minciuni şi populism nemaiîntâlnite”.

În continuarea discursului său, senatorul PNL l-a întrebat pe premier dacă Statul Paralel s-a implicat în redactarea ordonanţei de urgenţă (OUG) privind modificarea Codului Fiscal.

„Dacă aţi primit-o în plic, înseamnă că sunteţi un premier-marionetă pe care nu doar opoziţia ar trebui să îl dea jos, dar şi deputaţii şi senatorii PSD-ALDE. Dacă nu aţi primit-o în plic, înseamnă că nu aveţi nimic de-a face cu interesele, nevoile şi problemele românilor, şi toţi cei care au fost aleşi de români, indiferent de culoarea lor politică, ar trebui să voteze demiterea dumneavoastră”, a continuat PNL-istul.

În încheiere, Dumitrescu l-a denumit pe Tudose „Premierul Paralel”, cerându-i să lase la conducerea Executivului o persoană capabilă să gestioneze treburile curente ale țării.

„Dacă nu vă asumaţi responsabilităţi şi nu faceţi lucruri, aruncând vina pe cai verzi pe pereţi, vă declar răspicat aici, în faţa membrilor Parlamentului României, că aţi merita porecla «Premierul Paralel» şi că trebuie să lăsaţi pe altcineva în locul dumneavoastră, pe cineva care ştie şi poate să se ocupe de treburile ţării”, a tunat președintele PNL Prahova.

CITIȚI ȘI:UPDATE Opoziția a încercat, dar n-a fost să fie: moțiunea A PICAT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *