Energia produsă în termocentralele pe cărbune din Valea Jiului este foarte importantă pentru echilibrarea sistemului energetic naţional şi, din acest motiv, intenţia României este aceea de a prelungi cu cel puţin trei ani închiderea acestor termocentrale, a declarat, luni, ministrul propus pentru portofoliul de la Energie, Bogdan-Gruia Ivan, la finalul audierilor în comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului.
“Nu îmi doresc să se închidă nici centralele pe cărbune din Valea Jiului. Am început o discuţie foarte clară cu domnul ministru, şi vreau să o continui. Am discutat cu doi vicepreşedinţi ai Comisiei Europene în ultimele două zile. Vreau ca vocea României să fie una foarte clară, să prelungim cu cel puţin trei ani de zile închiderea acestor termocentrale pentru că suntem într-o situaţie extrem de complexă. Sunt zile în care pentru echilibrarea sistemului energetic naţional zona de termo poate să ducă până la 30-35% din consum”, a precizat Bogdan-Gruia Ivan, potrivit Agerpres.
Acesta a adăugat că, înainte de a vorbi despre o potenţială închidere a termocentralelor pe cărbune, România trebuie să aibă alternative sub forma centralelor cu gaz, care sunt în procedură de achiziţie publică. Şi, de asemenea, trebuie respectată obligativitatea prevăzută în legea siguranţei naţionale privind rezerve de cărbune, pentru situaţii de criză, asigurată la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS).
Referindu-se la situaţia din Valea Jiului, Bogdan-Gruia a spus că aceasta reprezintă o prioritate pentru el, la fel ca şi ceea ce se întâmplă în judeţul Hunedoara şi în judeţul Gorj şi în alte judeţe unde există infrastructură energetică.
“Împreună cu dumneavoastră, cu membrii comisiei, îmi doresc ca o prioritate a mandatului să fie să ajungem pe teren, pentru că situaţia pe care o vezi la faţa locului, cu toate datele, este extrem de relevantă şi importantă pentru a lua decizi ulterior, iar acest lucru vreau să îl facem împreună”, a spus Bogdan Ivan.
“Împreună cu colegii din minister o să vedem care sunt resursele. Eu lucrez foarte clar pe termene, pe responsabili şi pe asumare. Şi cei care o să fie cu o delegare pe anumite atribuţii foarte clare o să trebuiască să răspundă, să dea raportul săptămânal, legat de modul în care evoluează proiectele din aceste zone”, a adăugat Bogdan Ivan.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News