Skip to content
Opinii & Analize

Izolat în Roma. Cum e rezistența prin muzică și ce am învățat despre libertate și solidaritate

Coronavirus ar trebui să ne sperie, dar de fapt se transformă într-o lecție esențială care ar putea defini societatea noastră în următorii ani. Până la Coronavirus eram o societate care se izola singură fără niciun motiv, în fața calculatorului sau a telefonului. O societate egoistă care nu se oprea niciodată pentru a se gândi la ceilalți. Coronavirus ne-a ajutat să redescoperim bucuria de a sta lângă ceilalți, de a fi în familie și ne-a readus nostalgia pe care o pierdusem într-o fugă continuă în societate. 

Roma e pustie ca într-un film despre sfârșitul lumii, dar dincolo de ziduri există viață, există puls și uneori pe fereastră se aude vocea orașului. Tocmai din acest motiv – pentru a arăta că viața continuă – italienii s-au gândit la rezistența prin muzică. Și a început totul cu imnul Italiei, apoi s-a trecut la melodii celebre din istoria acestei țări. În mai multe cartiere din Roma, oamenii au ieșit pe balcon. Au cântat, au dansat și au zâmbit în fața virusului care ne amenință pe toți.

A fost o mică doză de libertate pe care ne-am permis-o în această perioadă în care libertatea e doar un concept în filozofie sau științele politice. Dar rezistența prin muzică a fost și mesajul Italiei pentru toată lumea că nu cedăm atât de ușor în aceste vremuri. Pare inoportun să vorbim despre libertate în condițiile în care suntem izolați sau în carantină, însă învățăm să redescoperim libertatea sub alte forme pentru a rezista. 

Poate din exterior pare simplu să stai în casă, să nu mergi la muncă, la facultate, dar în realitate pierdem lucruri mult mai importante. Avem voie să ieșim din casă doar cu un motiv – supermarket, farmacie, muncă (acolo unde nu s-au închis birourile sau fabricile), infrastructură esențială (transportul public, feroviar etc) și forțele medicale și de ordine. Toți ceilalți stăm în casă. E o luptă să-ți menții răbdarea, calmul, să nu cedezi psihic. Și o luptă mult mai grea pentru cei în carantină, care nu pot ieși nici măcar până la supermarket. 

Dar totul a început atunci când am conștientizat toți riscul Coronavirusului. Atunci când n-a mai fost „doar o răceală”. Și am acceptat toți această limitare a libertății care ne izolează în case. Apoi din respect pentru personalul medical trebuie să rămânem în case. Dacă ei lucrează 24 din 24, până la epuizare, până când au răni la mâini, noi trebuie doar să stăm acasă pe canapea și să citim cărți sau să ne uităm la filme. Nu ne cere nimeni să plecăm la război. Suntem pe canapea și ne dăm cu părerea. 

E și aceasta o formă de solidaritate. Suntem solidari cu personalul medical pe care îl aplaudăm de la balcoanele noastre. Medici care sunt în prima linie și spre deosebire de medicii din alte țări, n-au cerut sporuri uriașe pentru a-i trata pe pacienții cu Coronavirus, chiar dacă vreo 2.000 de medici și infirmieri sunt astăzi pozitivi la virus. 

Deși rămânem în casele noastre, simțim că suntem uniți în aceeași suferință, în fața pericolului. Deși rămânem distanți, astăzi această distanță înseamnă să fim uniți împotriva Coronavirus. Și putem spune că inclusiv „unificarea” a dobândit o nouă definiție în aceste vremuri, nu doar libertatea și solidaritatea. Învățăm să trăim cu aceleași principii, dar sub alte forme. Și poate că societatea de mâine va avea aceleași principii, dar sub alte forme, pentru că până la urma, evoluția nu se oprește, iar toate crizele, epidemiile, războaiele au adus o schimbare majoră în societate. Întrebarea e cum va arăta societatea după pandemia Coronavirus și dacă va fi o societate mai bună decât cea în care am trăit înainte să existe Coronavirus. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *