PSnews

Recent

UPDATE Jandarmeria dă explicații după violențele de la protest. Ordinul de intervenţie a venit de la prefectul Capitalei

Youtube

Reprezentanţii Jandarmeriei Române au susținut sâmbătă la ora 10:15, o conferinţă de presă despre violenţele care au avut loc la mitingul de vineri seară din Piaţa Victoriei.

Potrivit reprezentanților instituției, jandarmii au primit ordin de la prefectul Capitalei să intervină în forţă în Piaţa Victoriei la ora 23:00. Aceștia au mai precizat că au fost deschise 8 dosare penale, până acum. Totodată, reprezentanţii instituţiei precizează şi că o singură armă a fost furată de la femeia-jandarm lovită vineri seară de mai mulţi protestatari prezenţi la mitingul din Piaţa Victoriei, MAI fiind mobilizat pentru identificarea celui vinovat. Cazul a fost preluat de procurori.

„Structurile MAI sunt mobilizate pentru identificarea persoanelor care au sustras o armă individuală. Vorbim de o singură armă, pentru că au fost vehiculate foarte multe informaţii – trei arme, apoi au fost vehiculate de două. E vorba de o singură armă care a fost sustrasă de la colega noastră, care a fost pusă la pământ şi lovită cu bestialitate. Cazul a fost preluat de către parchetul competent. Facem în continuare apel la toţi cetăţenii care au imagini sau informaţii să anunţe de urgent poliţia română”, a declarat locotenent colonel Marius Militaru, şef comunicare Jandarmeria Română.

„S-a acţionat în primă faze cu gaze, cu spray iritant, lacrimogen şi ulterior s-au executat somaţiile legale, respectiv cele trei semnale luminoase care anunţau intervenţia în forţă. Au fost date în conformitate cu normele, pentru atenţionarea oamenilor. Conform prevederilor în vigoare, prefectul este cel care aprobă intervenţia în forţă a jandarmilor. Aseară, pe baza informaţiilor existente şi a comportamentului agresiv a unei părţi din cei aflaţi în piaţă, Jandarmeria a primit aprobare să intervină în forţă la ora 23.11. Este ordinul de intervenţie semnat de prefectul Capitalei. Din acel moment, s-au luat măsuri gradual astfel încât să se evacueze zona”, a declarat, sâmbătă dimineaţă, Marius Militaru, şef Serviciu Comunicare Jandarmeria Română.

Prefectul Capitalei este Speranţa Cliseru, fost consilier personal al primarului general Gabriela Firea.

33 de protestatari au fost duşi pentru audieri la secţii de poliţie din Capitală şi, până acum, au fost întocmite 8 dosare penale.

„Dispozitivele pe care noi le-am adaptat la miting au fost eminamente defensive, au fost acţiuni reactive în momentul în care forţele de ordine au fost atacate. De asemenea, jandarmii din teren au avut la dispoziţie mijloace individuale de protecţie, tunuri de apă şi alte dotări. (…) Este evident că blocarea bruscă a circulaţiei, când numărul de oameni nu era atât de mare încât să impună lărgirea perimetrului pentru desfăşurarea protestului, urmată de încercarea de rupere a cordonului de jandarmi, în repetate rânduri, a fost o acţiune premeditată. Tot ce a urmat ulterior susţine această afirmaţie. Provocările s-au succedat cu o anumită ritmicitate, ceea ce a impus o ripostă”, a mai spus Marius Militaru.

35 de jandarmi au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care 11 au fost transportaţi la spital.

Totodată, femeia-jandarm care a fost lovită de mai multe persoane la protestul de vineri seară din Piaţa Victoriei ar putea rămâne paralizată pe viaţă, au declarat reprezentanţii Jandarmeriei Române, precizând că acuzaţiile potrivit cărora colega lor a fost abandonată sunt neîntemeiate.

„Am văzut multe titluri care insinuau că jandarmii şi-au abandonat colegii. Nimic mai fals. Ce s-a întâmplat cu exactitate la acel moment va rezulta în urma verificărilor pe care noi le facem de fiecare dată în urma unor misiuni de amploare. Jandarmii nu-şi abandonează camarazii şi sunt dispuşi să-şi sacrifice viaţa, au demonstrat-o în nenumărate rânduri în teatrele de operaţii. Dincolo de intervenţiile dificile de aseară, de departe, cea mai dificilă intervenţie a fost să explicăm părinţilor colegei noastre că fata lor s-ar putea să rămână paralizată pe viaţă”, a spus locotenent colonel Marius Militaru.

Jandarmeria Română a informat vineri că unul dintre jandarmii loviţi de mai mulţi protestatari în Piaţa Victoriei este internat la Spitalul Floreasca din Capitală, cu suspiciunea de fractură la coloana coloana cervicală. Este vorba despre o femeie jandarm.

Femeia ce făcea parte din forţele de ordine ale Jandarmeriei şi care a fost lovită de mai mulţi protestatari a fost internată la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Floreasca, cu un traumatism – suspiciune de fractură la coloana cervicală, informează Jandarmeria Română. Ea a fost prinsă în mulţime alături de un alt coleg jandarm, fiind loviţi de mai mulţi protestatari. Alţi protestatari au intervenit, însă, şi au făcut scut, pentru a-i apăra pe cei doi jandarmi.

În Piaţa Victoriei, vineri seară au existat, în mod repetat, ciocniri violente între manifestanţi şi forţele de ordine.

Protestatarii au forţat gardurile, au aruncat în acelaşi timp şi cu pietre, sticle şi alte obiecte către jandarmi, iar aceştia au intervenit cu spray-uri, gaze lacrimogene şi, ulterior, şi cu tunuri de apă.

 

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi