Skip to content
Internațional

Japonia prelungește starea de urgență la Tokyo din cauza variantei Delta

bbc.com

Autoritățile nipone prelungesc starea de urgență în Tokyo și o extind către noi regiuni ale Japoniei, în condițiile în care gazda Jocurilor Olimpice se confruntă cu tot mai multe cazuri noi de infecție cu SARS-CoV-2, într-un trend epidemiologic ce pare să fie alimentat de varianta Delta.

Japonia impune restricții atât în zonele din jurul capitalei nipone, cât și în orașul Osaka. Prim-ministrul Yoshihide Suga avertizează că virusul se răspândește la o rată fără precedent, îndemând populația să urmărească Jocurile Olimpice de acasă, transmite BBC.

Recrudescența epidemiei este alimentată de varianta mai infecțioasă a SARS-CoV-2, Delta. „Dacă această creștere a infectărilor nu se oprește, vor crește cazurile cu simptome severe și sistemul medical ar putea fi pus sub și mai multă presiune”, spune Yoshihide Suga.

La rândul său, ministrul nipon al sănătății, Norihisa Tamura, declara că țara a intrat într-o nouă fază, una „extrem” de îngrijorătoare, a pandemiei. „Cred că oamenii nu pot vedea la orizont și, fiind îngrijorați de cât va dura această situație, găsesc insuportabil să nu se poată întoarce la viața cotidiană obișnuită”, a afirmat Norihisa Tamura, citat de Reuters.

Japonia a înregistrat câteva succese de etapă în lupta cu pandemia de COVID-19, cu numărul de cazuri și decese rămânând luni întregi la un nivel relativ scăzut, însă acum înregistrează noi recorduri negative.

Numărul cazurilor noi a depășit în premieră borna de 10.000 la bilanțul de joi, iar mai mult de o treime dintre acestea au fost depistate în capitală. Tokyo – orașul unde se desfășoară majoritatea probelor olimpice – a înregistrat recorduri negative timp de trei zile la rând, deși se afla deja într-o stare de urgență. Spitalele din oraș resimt tot mai multă presiune.

La Jocurile Olimpice au fost raportate 27 de infectări, astfel că totalul cazurilor depistate de la începutul lunii iulie a trecut de 200. Totuși, invocând strictul regulament de protecție sanitară, care prevede printre altele și lipsa spectatorilor, organizatorii neagă că evenimentul ar sta la baza trendului epidemiologic. Trei regiuni nipone și orașul Osaka vor fi sub noi restricții între 2 și 31 august, iar măsurile aflate deja în vigoare la Tokyo vor fi prelungite până la finalul lunii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *