Vicepreşedintele SUA JD Vance a sosit vineri dimineaţă la Roma pentru o vizită în cursul căreia se va întâlni cu şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, înainte de a sărbători Paştele la Vatican, unde urmează să se întâlnească cu mâna dreaptă a Papei Francisc, relatează AFP.
Avionul vicepreşedintelui american, Air Force Two, a aterizat în jurul orei locale 07:45 (08:45, ora României) pe aeroportul Ciampino din Roma.
JD Vance a venit împreună cu soţia sa Usha şi cu cei trei copii ai lor.
JD Vance are prevăzută o întâlnire cu premierul Giorgia Meloni la ora locală 13.00 (14:00, ora României), a doua zi după vizita fulgerătoare a premierului la Casa Albă, unde a discutat cu Donald Trump despre tarifele pe care vrea să le impună ţărilor din Uniunea Europeană. Întâlnirea cu Giorgia Meloni va fi extinsă ulterior cu cei doi vicepremieri ai săi, Antonio Tajani, şeful diplomaţiei, şi Matteo Salvini, ministrul transporturilor şi lider al partidului de extremă dreapta Lega, potrivit presei italiene.
Giorgia Meloni, liderul partidului post-fascist Fratelli d’Italia (FDI), împărtăşeşte o viziune ideologică similară cu cea a vicepreşedintelui american. În urmă cu trei săptămâni, ea s-a declarat de acord cu criticile lui JD Vance la adresa Europei, unde, potrivit acestuia, libertatea de exprimare şi democraţia sunt în regres. „Trebuie să spun că sunt de acord”, a declarat Meloni pentru Financial Times, adăugând: „Spun de ani de zile (…) că Europa şi-a pierdut un pic drumul
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News