Skip to content
Externe

Jens Stoltenberg a fost numit guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei

facebook Jens Stoltenberg

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg va deveni noul guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei, potrivit unui anunț făcut vineri de guvernul de la Oslo, relatează Reuters.

Stoltenberg a anunțat anterior că, deși postul se va elibera de la 1 martie, își va duce la capăt mandatul de secretar general al NATO care se va încheia în septembrie 2022.

Pe lângă deciziile legate de stabilirea dobânzilor de referință și gestionarea stabilității financiare, Jens Stoltenberg va avea și sarcina de a supraveghea uriașul fond suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, cu active evaluate la 1,4 trilioane de dolari.

„Am fost mereu preocupat de identificarea celui mai bun guvernator al băncii centrale pentru Norvegia și sunt convins că acesta este Jens Stoltenberg”, a declarat ministrul finanțelor Trygve Slagsvold Vedum într-un comunicat remis presei.

Stoltenberg, de profesie economist și un fost lider al Partidului Laburist Norvegian, a fost premier al țării între 2000-2001 și apoi între 2005-2013 înainte de a deveni șeful NATO în anul următor.

Ida Wolden Bache, viceguvernatorul băncii centrale și principalul rival al lui Stoltenberg pentru post, va asigura interimatul funcției până când acesta își va încheia mandatul din fruntea NATO, potrivit guvernului norvegian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *