Skip to content
Internațional

Jens Stoltenberg: Aliații NATO au transmis Rusiei că nu vor renunța la prezența trupelor aliate în statele membre din estul NATO

Twitter

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat, la finalul negocierilor cu Federația Rusă, că „aliații NATO au transmis Rusiei că nu vor renunța la prezența trupelor aliate în statele membre din estul NATO”. Din nou, Stltenberg a precizat că Moscova nu are și nu va avea drept de veto în privința aderării Ucrainei la alianța nord-atlantică.

Stoltenberg a convocat pentru miercuri o întâlnire specială a ambasadorilor NATO cu oficiali ruși în formatul Consiliului NATO-Rusia, în încercarea de a detensiona situația, după ce Moscova și-a consolidat prezența militară la granția cu Ucraina. După patru ore de discuții, mai mult decât a fost programat, oficialul NATO a spus că există „diferențe semnficative” între cele două părți, dar e un semn pozitiv că măcar au discutat.

Rusia a venit propunerile pe care le-a publicat în decembrie, care includ retragerea trupelor aliate din statele din estul NATO și oprirea extinderii NATO. Aliații au spus clar că nu vor renunța la prezența trupelor în flancul estic al alianței De asemenea, statele NATO au exprimat clar disponibilitatea de a se întâlni iar cu Rusia, de a crește transparența exercițiilor militare, de a discuta politicile nucleare și limitarea amplasării de rachete.

Alianții au solicitat Rusiei să respecte suveranitatea Ucrainei și a celorlalte state din vecinătate și să dez-escaladeze situația de la granița cu Ucraina”, a declarat Jens Stoltenberg, la finalul negocierilor.

Acesta a punctat că NATO face tot posibilul pentru a se ajunge la o rezolvare politică a problemei. „Aliații sunt solidari: fiecare națiune trebuie să fie liberă să-și aleagă propria cale. De aceea, Rusia nu poate avea drept de veto privind aderarea Ucrainei la NATO. Ucraina e singura care decide (…) Nu vom face compromisuri de la dreptul statelor de a-și alege propriul viitor și de la suveranitatea și integritatea lor teritorială”, a mai spus oficialul NATO.

Acesta a punctat că alianța e pregătită să discute despre limitarea amplasării rachetelor în Europa, dar „reprezentanții Rusiei au spus că nu sunt pregătiți pentru o dată la care să înceapă o asemenea discuție”.

„Suntem în această situație pentru că Rusia a încălcat tratatul și a început să amplaseze rachete în Europa. (…) Orice utilizarea a forței de către Rusia în Ucraina va avea consecințe severe. Rusia va plăti un preț uriaș”, a avertizat oficialul NATO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *