Skip to content
Internațional

Jens Stoltenberg: “Nu vedem China ca un adversar”. Ce spune secretarul general al NATO despre aderarea Finlandei, Suediei şi Ucrainei la Alianţă

Inquam Photos / Octav Ganea

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, miercuri, la Bucureşti, că Alianţa nu vede China ”ca un adversar”. ”Vom continua să avem relaţii cu China când este în interesul nostru”, a afirmat el. Acesta a menţionat că, în contextul actual, trebuie evaluată ”dependenţa de toate regimurile autoritare”. ”Vom continua, desigur, relaţiile economice şi comerţul cu China, dar trebuie să fim conştienţi de dependenţa noastră, să ne reducem vulnerabilităţile şi să gestionăm riscurile”, a adăugat Stoltenberg, potrivit news.ro.

În această dimineaţă am abordat şi tema provocărilor care vin din partea Chinei la adresa securităţii şi cum trebuie să ne consolidăm rezilienţa. NATO este o alianţă a Europei şi a Americii de Nord, dar provocările cu care ne confruntăm sunt globale şi trebuie să le abordăm în mod integrat, în NATO. Nu vedem China ca un adversar, vom continua să avem relaţii cu China când este în interesul nostru, nu în ultimul rând să transmitem poziţia noastră comună asupra războiului ilegal al Rusiei în Ucraina. Deci rămânem cu o viziune clară, astăzi miniştrii au luat în considerare dezvoltarea militară ambiţioasă a Chinei, dezvoltările tehnologice şi activităţile hibrid şi cibernetice în creştere. Războiul din Ucraina a demonstrat dependenţa periculoasă de gazul rusesc, aceasta ar trebui să ne facă să evaluăm dependenţa de toate regimurile autoritare, nu în ultimul rând de China, ca lanţ de aprovizionare, tehnologie şi infrastructură. Vom continua, desigur, relaţiile economice şi comerţul cu China, dar trebuie să fim conştienţi de dependenţa noastră, să ne reducem vulnerabilităţile şi să gestionăm riscurile”, a afirmat Jens Stoltenberg, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti.

El a arătat că miniştrii de Externe au subliniat importanţa respectării liniilor directoare privind rezilienţa NATO şi menţinerea avantajului tehnologic, adăugând că se va continua cooperarea cu partenerii din regiunea indo-pacifică şi cu Uniunea Europeană.

Miniştrii au discutat şi despre terorism, cea mai directă ameninţare asimetrică la securitatea noastră. Recent am văzut acest lucru cu atacul oribil din Istanbul. Miniştrii au fost de acord că trebuie să ne continuăm eforturile pentru a combate această ameninţare”, a precizat Stoltenberg.

Jens Stoltenberg a mai afirmat că discuţiile de la Ministeriala NATO de la Bucureşti cu reprezentanţii Bosniei şi Herţegovinei, Georgiei şi R. Moldova au vizat îngrijorările comune privind securitatea şi sprijinul personalizat. El a adăugat că procesul de aderare a Finlandei şi Suediei la NATO este aproape complet. ”Aderarea lor le va face să aibă o siguranţă mai mare şi va face Alianţa mai puternică, ei sunt bineveniţi ca membri deplini ai Alianţei”, a arătat el. Totodată, el a mulţumit României pentru ”găzduirea excelentă” a Ministerialei ”Asta arată încă o dată angajamentul puternic al României faţă de Alianţă”, a subliniat el.

La ultima sesiune, miniştrii de Externe ai Bosniei şi Herţegovinei, Georgiei şi R. Moldova ni s-au alăturat, trei parteneri NATO de valoare, care se confuruntă cu presiunea rusească. Am discutat despre îngrijorările noastre comune privind securitatea şi despre moduri de consolidare a cooperării noastre şi despre accelerarea sprijinului personalizat şi despre reforme şi moduri de a îmbunătăţi securitatea lor şi instituţiile de apărare”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, Jens Stoltenberg.

De asemenea, la discuţii au participat şi Finlanda şi Suedia.

Procesul de ratificare pentru aderare la NATO este aproape complet. Aderarea lor le va face să aibă o siguranţă mai mare şi va face Alianţa mai puternică, ei sunt bineveniţi ca membri deplini ai Alianţei. Aş vrea să mulţumim României pentru găzduirea excelentă a acestei Ministeriale NATO. Asta arată încă o dată angajamentul puternic al României faţă de Alianţă”, a subliniat el.

Pe de altă parte, secretarul general al NATO consideră că prima condiţie pentru ca Ucraina să devină membru NATO este ca ea să câştige acest război cu Rusia, menţionând că statele din cadrul organizaţiei nord-atlantice ajută Ucraina să facă acest lucru din punct de vedere militar, economic şi financiar.

Jens Stoltenberg a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, când Ucraina ar putea deveni membru NATO.

“Cea mai imediată şi urgentă sarcină este să ne asigurăm că Ucraina câştigă ca o naţiune independentă şi democratică în Europa şi pentru asta trebuie să mobilizăm cât mai mult posibil când vine vorba de sprijinul militar, economic, financiar. Dacă Ucraina nu câştigă ca un stat independent şi suveran, atunci calitatea de membru nu este deloc pe masă, pentru că nu mai avem membru candidat astfel. Atunci când vă gândiţi la Ucraina să devină membru, condiţia este ca ea să câştige şi noi ajutăm Ucraina să facă acest lucru în acest moment”, a explicat secretarul general al NATO.

El a precizat că este nevoie de un parteneriat mai strâns şi politic, dar şi practic cu Ucraina, ceea ce va duce la consolidarea instituţiilor din această ţară.

Aliaţii au spus foarte clar în timpul întâlnirilor că ei continuă sprijinul cu armament, cu muniţie, cu combustibil şi cu alte lucruri de care Ucraina are nevoie pentru a se apăra şi aceasta este sarcina imediată şi cea mai importantă pentru aliaţi. De asemenea, trebuie să înţelegem că există o distanţă între nimic şi a fi membru cu drepturi depline şi pentru asta este nevoie de un parteneriat mai strâns şi politic, dar şi practic cu Ucraina. Şi asta va consolida instituţiile lor, îi va ajuta să treacă de la echipamente şi standarde din era sovietică la unele moderne NATO şi asta va creşte interoperabilitatea, dar îi va ajuta să fie mai aproape de aderare. Aşa că este important să facem totul pas cu pas şi să ne asigurăm că Ucraina câştigă. Şi asta şi facem”, a afirmat Jens Stoltenberg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *