Skip to content
Societate

Jertfa și Învierea Domnului. Simboluri vechi și noi ale Paștilor

episcopiahusilor.ro

Sărbătoarea Paștilor comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos. Paștile creștine cuprind felurite simboluri, începând cu unele din perioada precreștină, până la cele destul de moderne, preluate odată cu începerea procesului de globalizare.

Printre simbolurile creștine vechi se numără crucea, mielul, ouălele roşii şi lumina de înviere.

Crucea este unul din cele mai vechi şi răspândite simboluri ale umanităţii, fiind asociat cu divinitatea încă de la apariția primelor civilizații istorice. Crucea a fost declarată simbol al creştinătăţii în anul 325 d.Hr. de către împăratul Constantin, în cadrul Consiliul de la Niceea. Mântuitorul a restabilit echilibrul între Divinitate şi oameni prin jertfa sa pe cruce, a luat asupra sa toate nelegiuirile noastre, astfel crucea reprezintă simbolul mântuirii fiinţei umane şi dovada nemărginitei iubiri a lui Dumnezeu pentru creaţia sa.

Mielul este animalul blând, a cărui carne este nelipsită de pe masa de Paşti. Acesta îl simbolizează pe Mântuitorul Iisus Hristos care s-a jertfit pentru iertarea păcatelor oamenilor şi a murit pe cruce, în chinuri, precum un miel nevinovat, este menționat într-un articol al adevarul.ro.

Ouăle roşii au devenit simbolul Paştelui în urma unor legende creştine, cea mai cunoscută dintre acestea relatând că Fecioara Maria, când a venit să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat lângă cruce un coş cu ouă, pe care sângele scurs din rânile Mântuitorului le-a înroşit. Tradiţia cere ca ouăle să fie roşii, chiar dacă gospodinele le vopsesc în diferite culori, iar înroşirea lor să se faca în Joia Mare, crezându-se că astfel vor ţine mai mult şi chiar că nu se vor strica tot anul. Ouăle simbolizează mormântul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la învierea sa din morţi. De aceea, când se sparg ouăle prin ciocnire, dar şi când se salută creştinii îşi spun: „Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!”.

Pasca este pregătită de către gospodine doar cu ocazia acestei sărbători. Se prepară din aluat dospit, umplut cu brânză de vaci şi stafide sau, mai nou, cu ciocolată. Pasca are forma rotundă, care simbolizează coroana de spini a lui Iisus şi este împodobită pe margini cu aluat împletit iar în mijloc cu semnul crucii, făcut tot din aluat.

Ultimul simbol, dar şi cel mai important este lumânarea de Înviere, care simbolizează biruinţa vieţii asupra morţii, a luminii lui Dumnezeu asupra păcatelor lumii. În noaptea Învierii creştinii merg la biserică, ascultă slujba şi „iau lumina”, pe care o aduc în casele lor. Resturile de lumânări rămase nearse nu se aruncă ci se păstrează şi se aprind peste an, atunci când apare vreun necaz (grindină, furtuni şi alte primejdii).

Simboluri noi

Paştele se hrăneşte din plin din tradiţiile păgâne, iar deși iepuraşul are în spate o întreagă simbolistică ce ne duce până în vremurile mitice, el a fost adoptat ulterior ca simbol al Paștilor. Dar iepurele  este un vechi simbol al fertilităţii, prezent în toate mitologiile. Sălbatic sau de casă, se leagă de divinitatea Pământului-Mamă, de ideea de regenerare şi înnoire neîntreruptă a vieţii. Iepuraşul de Paşti este, de asemenea, un vechi simbol lunar, potrivit historia.ro.

Iepuraşul ca simbol al Paştelui apare în jurul anului 1500, în Germania, unde au fost fabricaţi şi primii iepuraşi comestibili, făcuţi din aluat şi zahăr. El nu are nicio legatură cu Moartea şi Învierea Domnului ci îşi are originea în credinţa populară precreştină a fertilităţii, simbolizând natura care se trezeşte la viaţă odată cu venirea primăverii.

Puii de găină sunt o parte din simbolul Paştilor. Puii reprezintă viaţa nouă, în noua sa formă, pură, curată după Învierea lui Iisus. De aceea, mai nou, de Paști americanii oferă pui de găină vopsiți, un gest contestat de PETA.

Crinul este și el un simbol nou adoptat de cei care celebrează Paștile. Crinul de Paști este un simbol al purității lui Hristos. Tradiția creștină ne spune că această floare, supranumită “apostolul speranței înveșmântat în alb”, a răsărit în grădina Ghetsemani, din picăturile de sudoare căzute de pe fruntea lui Hristos în ceasurile de agonie ce au precedat arestarea sa. Biserica a continuat această tradiție. Astfel, în zilele de Paști, altarele și icoanele sunt împodobite cu buchete de crini albi, simbol al învierii lui Hristos și a speranței a vieții de apoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *