JO 2024. Djokovic l-a eliminat pe Nadal în turul al doilea al competiţiei olimpice

Sursa foto: Pixabay

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, principal favorit, locul 2 ATP, l-a eliminat luni, în turul al doilea al Jocurilor Olimpice de la Paris, pe spaniolul Rafael Nadal (161 ATP), după o partidă de două seturi, 6-1, 6-4.

Sârbul s-a impus lejer, la capătul unui meci de o oră şi 44 de minute, în care a avut patru aşi şi a comis o singură dublă greşeală, spaniolul având un singur as şi făcând două duble greşeli.

Djokovic va juca în runda următoare împotriva învingătorului din partida care-i opune pe germanul Dominik Koepfer (70 ATP) şi italianul Matteo Arnaldi (45 ATP).

Aşa cum se ştie, Nadal a câştigat duminică primul său meci de simplu la Jocurile Olimpice de la Paris, învingându-l în trei seturi, 6-1, 4-6, 6-4, pe ungurul Marton Fucsovics.

Nadal (38 de ani), care a fost incert pentru proba de simplu de la JO 2024, confirmându-şi participarea abia duminică dimineaţă, a evoluat pe terenul central de la Roland Garros cu un bandaj în jurul coapsei drepte. El s-a impus după aproape două ore şi jumătate de joc în faţa lui Fucsovics, numărul 83 mondial.

Djokovic (37 ani) l-a învins sâmbătă fără probleme în primul tur, cu 6-0, 6-1, pe australianul Matthew Ebden.

Rafael Nadal a fost de două ori campion olimpic în cariera sa, prima oară la simplu, în anul 2008 la Beijing, iar apoi la dublu, în 2016 la Rio de Janeiro, alături de compatriotul său Marc Lopez. Cei doi i-au învins în finala olimpică de la Rio pe românii Florin Mergea şi Horia Tecău (6-2, 3-6, 6-4).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: