JO 2024 – Înot: David Popovici – Sunt mândru de mine; mă bucur că am o ţară în spate care mă susţine

David Popovici
Sursa foto: Facebook

Paris – Trimisul special al AGERPRES, Adrian Ţone, transmite: Campionul olimpic David Popovici a declarat, joi, la Casa României că este foarte mândru de prestaţia sa la Paris, lăudând totodată şi pe ceilalţi medaliaţi olimpici şi sportivi calificaţi.

„Felicitări tuturor celor care au concurat până acum, felicitări nouă, felicitări celor de la canotaj, pentru că ştim cât de mult am muncit noi sportivii, împreună cu familiile şi echipele noastre. Numai noi ştim. Poate că o să fim lăudaţi, recompensaţi, dar numai cine a trecut prin aşa ceva ştim câtă muncă e în spate şi sunt foarte mândru de noi. Şi sunt mândru şi de mine, pentru că visez la asta de când eram copil şi e foarte frumos. Mă bucur să am o ţară în spate care mă susţine. Am făcut copilul din mine foarte fericit. Nu oi fi eu cel mai matur sau în vârstă delegaţia noastră, dar cred că vorbesc în numele tuturor când spun că ne vom face copiii din noi mândri. Baftă şi hai România!”, a afirmat Popovici.

Sportivul român a evitat să spună dacă a avut COVID sau nu în perioada în care s-a aflat la Paris, precizând că nu s-a testat.

„Acum mă simt mult mai liniştit, m-am mai calmat. Tot nu am reuşit să dorm bine aseară, dar asta pentru că eram foarte entuziasmat. Am simţit că mi s-a ridicat un bolovan de pe suflet când am terminat acest concurs, pentru că a fost o călătorie foarte grea. Nu au fost doar patru zile foarte grele, au fost nişte ani foarte grei. Şi nu ştiu dacă am avut COVID sau nu pentru că nu m-am testat. Am fost peste tot şi am interacţionat cu toată lumea. S-a răspândit o răceală pe la toată lumea, am purtat şi mască, cam toată lumea a răcit. Finalele au fost şi mai egale, pentru că auzeai la ţarc sau peste tot oameni tuşind. Unii s-au retras, alţii au continuat. Dar acum lumea rezistă mai bine. Deci nu ştiu dacă am avut COVID sau nu”, a spus el.

Programul campionului olimpic în perioada următoare cuprinde o vacanţă binemeritată, următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice neaflându-se pentru moment în planurile sale.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: