Tenismanul spaniol Rafael Nadal nu s-a antrenat joi din cauza unei probleme fizice şi participarea sa la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris devine incertă, a spus joi, antrenorul său, Carlos Moya, conform AFP.
”El a simţit o durere ieri dimineaţă, după amiază avea o jenă şi înainte ca să se agraveze a decis să se oprească. Nu pot garanta nimic, nici că nu va juca, nici că va juca. Pentru moment este vorba despre odihnă şi vindecare. Orice durere pe care o poate avea Rafa în acest moment, trebuie să o iei cu suspiciune şi cu prudenţă”, a spus Moya la postul naţional de radio al Spaniei.
Joi, Nadal avea programate două antrenamente cu tenismanul german Alexander Zverev, campionul olimpic en titre, ambele anulate.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News