Atleta Daniela Stanciu a ratat, vineri, calificarea în finala probei de săritură în înălţime, la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce s-a clasat pe locul 11 în grupa A. România va mai avea reprezentare, vineri, în probele de triplusalt şi aruncarea greutăţii.
Calificată la Jocurile Olimpice pe criteriul locului ocupat în clasamentul mondial la săritura în înălţime, Daniela Stanciu s-a clasat pe locul 11 în calificările de vineri (grupa A), după ce s-a oprit la 1.92 metri, din trei încercări. Anterior a depăşit din prima încercare ştacheta la 1.83 metri şi din a doua la 1.88 metri (cea mai bună performanţă personală a sezonului).
În probele atletice de vineri, România va mai avea reprezentare la triplusalt, prin Andreea Taloş şi Diana Ion, respectiv la aruncarea greutăţii, prin Rareş Toader.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News