Jocurile Olimpice: CIO nu este „îngrijorat” după atacul care a vizat reţeaua TGV din Franţa

Thomas Bach
Sursa foto: Facebook

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a declarat vineri că nu are „nicio preocupare” cu privire la securitatea JO şi că are „deplină încredere” în autorităţile franceze după actele de sabotaj asupra reţelei TGV, relatează Reuters.

Ministrul Sportului şi Jocurilor Olimpice, Amélie Oudéa-Castéra, a încercat să liniştească opinia publică cu privire la perturbările provocate de atacul care face obiectul unei anchete a Parchetului din Paris, subliniind că „toate scenariile” au fost luate în considerare de Franţa.

„Nu am nicio nelinişte. Avem deplină încredere în autorităţile franceze”, a declarat Thomas Bach. „Toate măsurile sunt luate, iar autorităţile franceze sunt asistate de alte 180 de servicii de informaţii din întreaga lume”, a adăugat preşedintele CIO.

La anunţul perturbării masive a reţelei feroviare franceze, într-o zi critică, în care are loc deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice de la Paris, Amélie Oudéa-Castéra a declarat că se evaluează „impactul” asupra transportului delegaţiilor şi „sportivilor în acest weekend”.

„Ceea ce s-a întâmplat nu este nici prima, nici ultima dintre dificultăţile pe care le vom avea”, a declarat ea ulterior, în cadrul conferinţei de presă a delegaţiei franceze la Club France din La Villette, Paris.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: