Skip to content
Internațional

Liderul Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, a fost ucis. Anunțul președintelui Joe Biden

digi24.ro

Preşedintele american Joe Biden a anunţat, în direct, la televiziune, luni, moartea liderului Al-Qaida, egipteanul Ayman al-Zawahiri, ucis în noaptea de sâmbătă spre duminică în Afganistan într-un atac cu dronă, o nouă lovitură dată organizaţiei teroriste, potrivit AFP.

„Sâmbătă, la ordinele mele, Statele Unite au coordonat un atac aerian la Kabul, în Afganistan, care l-a ucis pe emirul Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri”, a spus el într-o alocuţiune de la Casa Albă.

„S-a făcut dreptate şi acest terorist nu mai este”, a adăugat Joe Biden.

Zawahiri era unul dintre cei mai căutaţi terorişti din lume şi Statele Unite promiteau 25 de milioane de dolari pentru orice informaţie care ar fi putut permite să-l găsească. El preluase conducerea grupării juhadiste în 2011, după moartea lui Osama Ben Laden, ucis de un comando american în Pakistan.

De negăsit de mai mult de zece ani, era considerat creierul atentatelor de la 11 septembrie, în urca cărora au fost ucişi aproape 3.000 de oameni în Statele Unite.

Moartea sa va permite familiilor victimelor ucise la 11 septembrie 2001 în Turnurile Gemene de la World Trade Center, în New York, şi la sediul Pentagonului în apropiere de Washington, „să întoarcă pagina”, a declarat preşedintele democrat.

Atacul cu dronă a fost efectuat folosind două rachete Hellfire şi fără nicio prezenţă militară americană la sol, a declarat un oficial american, dovadă, potrivit acestuia, a capacităţii Statelor Unite de „a identifica şi a localiza chiar şi pe cei mai căutaţi terorişti din lume şi de a lua măsuri pentru a-i elimina”.

Ayman al-Zawahiri a fost văzut „în mod repetat şi pentru perioade lungi de timp pe balcon unde a fost lovit în cele din urmă” de atac în capitala afgană, a adăugat el.

În weekend, ministrul afgan de Interne a negat informaţiile despre o lovitură cu drone în Kabul, declarând pentru AFP că o rachetă a lovit „o casă goală” din capitală.

Într-o declaraţie publicată luni, pe Twitter, înainte de intervenţia lui Joe Biden, purtătorul de cuvânt al talibanilor a recunoscut însă existenţa unui „atac aerian”, atribuit unei „drone americane”.

Prezenţa lui Ayman al-Zawahiri la Kabul este, de asemenea, o „încălcare clară” a acordurilor încheiate la Doha în 2020 cu talibanii, care s-au angajat să nu găzduiască Al-Qaeda pe teritoriul lor, a remarcat înaltul oficial american.

„La mai mult de 20 de ani de la 11 septembrie, Statele Unite l-au prins în sfârşit pe Ayman al-Zawahiri, tovarăşul apropiat şi succesorul lui Osama Ben Laden”, a comentat, luni, pe Twitter Thomas Joscelyn, expert al think tank-ului Foundation for Defense of Democracies.

Moştenind în 2011 o organizaţie slăbită, Ayman al-Zawahiri, în vârstă de 71 de ani, a trebuit să supravieţuiască înmulţindu-şi „francizele” şi loialitatea, din Peninsula Arabică până în Magreb, din Somalia până în Afganistan, Siria şi Irak.

„În ciuda conducerii lui Zawahiri (…), gruparea se confruntă în continuare cu provocări semnificative. În primul rând, întrebarea cine va conduce Al-Qaida după dispariţia lui Zawahiri”, a estimat Colin Clarke, cercetător la think tank-ul american Soufan Group.

Al-Qaeda l-a pierdut deja pe numărul 2, Abdullah Ahmed Abdullah, ucis în august 2020 pe străzile din Teheran de agenţi israelieni în timpul unei misiuni secrete sponsorizate de Washington, informaţii dezvăluite câteva luni mai târziu de New York Times.

Anunţul de luni vine la aproape un an de la retragerea haotică a forţelor americane din Afganistan, care a permis talibanilor să recâştige controlul asupra ţării douăzeci de ani mai târziu, informează news.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *