Joe Biden a început campania electorală. Ce spune președintele SUA în primul spot de televiziune unde cere a fi reales

Joe Biden
Sursa foto: X / Joe Biden

Echipa de campanie a preşedintelui Joe Biden a lansat joi un prim spot de televiziune pentru realegerea la scrutinul prezidenţial de anul acesta, avertizând asupra ameninţării extreme la adresa democraţiei prin difuzarea imaginilor cu atacul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021, transmite AFP.

Spotul publicitar intitulat „Pentru că” va fi difuzat pentru prima dată la televizor sâmbătă, la exact trei ani de la atacul susţinătorilor lui Donald Trump de la Washington, care a costat viaţa a cinci persoane.

„Toţi trebuie să ne punem astăzi întrebarea: ce vom face pentru a ne menţine democraţia?”, spune democratul în vârstă de 81 de ani în acest prim clip de campanie, cu un pasaj preluat dintr-un discurs ţinut anul trecut în statul Arizona.”Se întâmplă ceva periculos în Statele Unite. Există o mişcare extremistă care nu împărtăşeşte valorile fundamentale ale democraţiei noastre”, a spus el în clipul video difuzat joi pe reţelele de socializare.

În spotul de aproape un minut, Joe Biden nu îl menţionează în niciun moment pe Donald Trump, rivalul său republican pe care l-a învins în 2020. Dar pe un fundal muzical dramatic, clipul prezintă mai multe imagini cu pancarte pro-Trump afişate de susţinătorii acestuia în ziua asaltului asupra Capitoliului, o frânghie, precum şi fotografii cu suprematişti albi purtând torţe în timpul unei miting la Charlottesville, Virginia, în 2017.

Echipa de campanie a lui Biden descrie din ce în ce mai mult alegerile ca pe o luptă pentru democraţia americană împotriva ameninţării reprezentate de Donald Trump.

Preşedintele democrat este aşteptat să susţină un discurs vineri, în timpul unui eveniment de campanie din Pennsylvania.

Sondajele actuale indică rezultate strânse între cei doi concurenţi la Casa Albă, chiar dacă Donald Trump se confruntă cu mai multe procese, inclusiv unul pentru atacul din 6 ianuarie.

„Acest spot ne reaminteşte că aceste alegeri pot determina cu adevărat soarta democraţiei americane”, a declarat într-un comunicat Julie Chavez Rodriguez, managerul de campanie al lui Joe Biden, adăugând că republicanii şi-au „intensificat” ameninţările de a submina alegerile.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: