Joe Biden, invitat să ţină discursul privind starea naţiunii în data de 7 martie

Sursă foto: Twitter (X)

Joe Biden a fost invitat, sâmbătă, să rostească în data de 7 martie discursul privind starea naţiunii, tradiţionalul mesaj anual al preşedinţilor în faţa Congresului american.

„Într-un moment în care ţara noastră se confruntă cu provocări, este de datoria mea solemnă să vă invit să vă adresaţi unei sesiuni plenare a Congresului joi, 7 martie, pentru a putea, aşa cum cere Constituţia, să prezentaţi o declaraţie privind starea naţiunii”, a precizat preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, într-o scrisoare adresată preşedintelui american.

Acesta va fi primul discurs despre starea naţiunii pentru Johnson în calitate de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, care, în mod tradiţional, stă în spatele şi la stânga preşedintelui în timpul discursului către Congres. Discursul din acest an va oferi o oportunitate pentru Biden de a detalia viziunea sa mai largă şi priorităţile sale politice, în timp ce face campanie pentru realegerea în noiembrie.

Discursul anual al preşedintelui în faţa Congresului este programat de obicei pentru sfârşitul lunii ianuarie sau februarie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL