Skip to content
Societate

Johannes Visscher, suspectat de uciderea fetiței din Dâmbovița, s-a sinucis în timp ce se afla sub supravegherea poliției olandeze

Johannes Visscher (Joop V.), 47 de ani, bărbatul suspectat de uciderea elevei în vârstă de 11 ani din Dâmbovița, se afla sub supravegherea poliției olandeze, care-l urmărea în trafic de mai multe ore, în momentul în care s-a sinucis intrând cu mașina într-un TIR.

Anunțul a fost făcut de un purtător de cuvânt al Procuraturii olandeze, care a ținut să precizeze că nu a fost o urmărire în viteză, ci mai degrabă o supraveghere în trafic de la distanță.

”În momentul accidentului, poliția îl monitoriza pe suspect de la distanță, prin intermediul unei echipe care l-a urmărit discret, fără să fie remarcată. În acest timp, autoritățile olandeze comunicau cu cele române, iar echipa de investigatori aștepta permisiunea din România pentru a putea efectua arestarea.

Când s-a întâmplat accidentul, echipa de observare se afla la o distanță considerabilă în trafic față de mașina suspectului, rulând cu o viteză normală. Nu există nicio dovadă că suspectul a observat echipa de investigatori care se afla pe urmele lui”, a declarat un purtător de cuvânt al Procuraturii olandeze, citat de presa locală.

Ulterior, anchetatorii au efectuat o percheziție amănunțită în casa și în curtea lui Joop V. din Beers, operațiune la care au luat parte aproximativ zece agenți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *