Josnicia unor medici din comisia care aprobă pensiile de invaliditate. Acceptau inclusiv șpagă în găini VIDEO

Sursă foto: scoalapacientilor.ro

Găini, carne de vită și bani, asta primeau mită mai mulți medici și asistenți din Buzău, spun procurorii, în schimbul eliberării unor certificate de handicap.  Cetățenii sunt consternați, deși spun că nu aud pentru prima oară zvonuri despre corupția din rândul membrilor comisiei de expertiză medicală.

Unul dintre medicii suspectați de corupție este chiar președintele comisiei pentru încadrarea în grad de handicap, subordonată Direcției de Asistență Socială Buzău. Şi asupra celorlalte două doctorițe care au cabinete în Policlinica Nicolae Titulescu planează suspiciuni.

Persoanele suspecte au fost conduse la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău. Cei trei medici au contracte cu Casa Județeană de Pensii Buzău.

„Se ocupă cu expertizarea capacităţii de muncă, sarcina legală fiind emiterea decizilor medicale asupra capacităţii de muncă, în urma constatării apariţiei unei afecţiuni invalidante”, a explicat Ionuț Constantin, purtător de cuvânt Casa Județeană de Pensii Buzău.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: