Odată cu închiderea combinatului siderurgic din Hunedoara, unul dintre cele mai industrializate județe ale României în secolul XX își pierde unul dintre ultimele simboluri economice. În anii ’80, Hunedoara număra peste 100.000 de angajați în industria grea.
Cu mai puțin de 500 de angajați, cei mai mulți deja pensionari, combinatul din Hunedoara devenise în ultimii ani o umbră a colosului siderurgic din anii ’80, când uzinele sale aveau peste 20.000 de salariați și făceau ca Hunedoara să fie unul dintre cele mai industrializate județe din istoria României.
Închis după un secol și jumătate
Privatizat la începutul anilor 2000, când a fost preluat de către actualul grup ArcelorMittal, combinatul siderurgic din Hunedoara și-a oprit definitiv activitatea în septembrie 2025.
Conducerea companiei a anunțat, într-un comunicat, că decizia de închidere a fost determinată de imposibilitatea uzinei de a rămâne competitivă pe piețele interne, europene și internaționale. La Hunedoara erau fabricate profile și corniere destinate sectoarelor de energie, construcții și infrastructură.
„Condițiile de piață foarte dificile, generate de prețurile ridicate la energia electrică și de presiunea importurilor la prețuri reduse din afara Uniunii Europene, au făcut imposibilă continuarea activității. ArcelorMittal Hunedoara nu mai poate absorbi pierderi financiare suplimentare”, se arată în comunicat.
Combinatul siderurgic din Hunedoara, cu o istorie de aproape un secol și jumătate, mai avea 477 de angajați, dintre care o mare parte erau muncitori ce îndeplineau condițiile de pensionare, dar continuau să vină la lucru pentru a-și completa veniturile. Oamenii au fost trimiși în șomaj tehnic, iar după închidere o parte din angajați vor fi păstrați pentru a proteja fabrica până la închiderea entității juridice, potrivit companiei.
Cu o tradiție metalurgică și minieră care își găsește rădăcinile în Antichitate, dezvoltată în secolele XVIII–XIX, Hunedoara ajunsese în urmă cu mai puțin de jumătate de secol să aibă peste 100.000 de salariați în industria grea. Cele mai mari centre industriale au fost închise, unele după secole de activitate.
Uzinele din Hunedoara aveau 20.000 de angajați, un sfert din populația orașului
Primul furnal al Hunedoarei a fost clădit la Toplița, localitate aflată pe Valea Cernei, la circa 20 de kilometri de oraș, în a doua parte a secolului al XVIII-lea. Inaugurat la 13 iulie 1781, furnalul din Toplița a funcționat până la începutul anului 1837, când un incendiu puternic i-a pecetluit soarta. Doar fundația sa mai poate fi văzută în prezent.
Între timp, un alt furnal a fost construit pe Valea Govâjdiei, la începutul secolului al XIX-lea, și a funcționat până în anii Primului Război Mondial.
Furnalul din Govâjdia a rezistat trecerii timpului și a rămas un monument istoric emblematic pentru industria Hunedoarei. Mai aproape de oraș, pe malul Streiului, un alt furnal a fost construit la Călan, în perioada 1869–1871, iar în jurul său avea să se dezvolte un centru metalurgic important, timp de peste un secol, până la închiderea lui în anii 2000.
Primul furnal din Hunedoara a fost inaugurat în 1884, iar până în anul 1902 aici au fost construite cinci furnale care, la fel ca vechile topitorii din Toplița și Govâjdia, foloseau ca materii prime minereurile metalice extrase din minele de fier Teliuc și Ghelari, lemnul din vastele păduri ale Munților Poiana Ruscă, transformat în mangal, și calcarele extrase din carierele Hunedoarei, aflate și ele în Ținutul Pădurenilor.
În secolul XX, uzinele s-au extins treptat, iar la începutul anilor ’70 combinatul ajunsese să aibă peste 20.000 de salariați. Producția sa depășea trei milioane de tone de oțel – aproape jumătate din producția României de acum jumătate de secol. Hunedoara, împreună cu localitățile Ghelari și Teliuc, avea atunci o populație de peste 80.000 de locuitori, dintre care un sfert munceau în complexul siderurgic.
După 1990, numeroase capacități de producție considerate neviabile – printre care oțelăriile Siemens-Martin, cocseria, aglomeratorul și furnalele – au fost închise, dezafectate și demolate, iar numărul personalului s-a redus treptat, în urma disponibilizărilor și restructurărilor.
Minele din Valea Jiului aveau peste 40.000 de angajați
Primele mine de cărbune din Valea Jiului au fost deschise la mijlocul secolului al XIX-lea, însă industria zonei din sudul județului Hunedoara a atins apogeul în anii ’80, când întreprinderile miniere produceau anual aproximativ zece milioane de tone de cărbune.
În 1990, Valea Jiului cuprindea 14 mine de cărbune, înființate de-a lungul unui câmp minier de peste 60 de kilometri, care se întindea de la Lonea, în est, până la Valea de Brazi, în vest. În jurul lor funcționau uzine și instalații care deserveau activitatea minieră, iar la începutul anilor ’90 sectorul asigura peste 40.000 de locuri de muncă.
Închiderea minelor a început imediat după Revoluție, iar primele vizate au fost chiar ultimele unități deschise, în 1986: Mina Iscroni din Aninoasa, Mina Petrila Sud, Mina Lonea Pilier și cariera de la Câmpul lui Neag.
Au urmat noi valuri de restructurări, iar în prezent industria minieră din Valea Jiului mai cuprinde circa 2.000 de salariați, în minele Vulcan, Lupeni (video), Livezeni și Lonea, și la Termocentrala Paroșeni, înființată în anii ’50. În următorii ani, și minele de cărbune ar putea deveni istorie.
Minele metalice și nemetalice aveau peste 20.000 de salariați
Peste 200 de tone de aur au fost extrase în ultimul secol și jumătate din Munții Apuseni, în minele din jurul orașului Brad, iar alături de metalul prețios, industria minieră a regiunii producea argint, cupru și minereuri complexe. Zăcămintele valoroase din Apuseni au fost exploatate încă din Antichitate, iar începând din secolul al XVIII-lea mineritul de aici a intrat în epoca sa modernă.
Centrul minier „Barza”, cel mai mare angajator din zona Bradului, și uzinele din jurul său aveau peste 10.000 de salariați în urmă cu jumătate de secol, însă declinul industrial, început în anii ’80, a fost abrupt. Minele nu au mai fost retehnologizate, funcționau cu utilaje și instalații care își depășiseră de mai mulți ani termenul de casare, lemnul de mină, vagonetele și uneltele minerilor erau insuficiente, iar improvizațiile erau folosite pentru a mai prelungi agonia secțiilor miniere.
Disponibilizările de la sfârșitul anilor ’90 și noua lege a pensiilor din 2001, care prevedea că minerii se puteau pensiona la 45 de ani dacă aveau 20 de ani lucrați în subteran, au dus la reducerea masivă a numărului de salariați ai minelor de la Barza la începutul anilor 2000. Până la sfârșitul deceniului, toate minele fostului complex industrial Barza au fost închise.
Alături de minele de aur, argint, cupru și alte minereuri metalice din zona Bradului, industria minieră din Hunedoara cuprindea, în secolul XX, alte câteva zeci de exploatări, unde munceau peste 10.000 de oameni. La începutul anilor ’90, statisticile arată că peste 60.000 de angajați din Hunedoara munceau în minerit: două treimi în Valea Jiului, iar ceilalți în minele înființate de-a lungul timpului în Munții Poiana Ruscă și Munții Metaliferi.
Combinatul dispărut din Călan
Uzinele metalurgice din Călan au fost înființate în jurul anului 1870 și și-au atins potențialul maxim un secol mai târziu, când ajunseseră la peste 10.000 de angajați.
Furnalele din Călan, fabrica de aglomerat și cocseria foloseau în procesele tehnologice smoală, cărbuni, minereu brut din Valea Jiului, minereu omogenizat și calcar, și produceau cocs, fontă și zgură. După 1990, au intrat în declin, iar în anii 2000 vechiul combinat, responsabil și de poluarea care cuprinsese împrejurimile orașului Călan, a fost dezafectat definitiv.
Termocentralele Paroșeni și Mintia (video) adăugau și ele aproape 5.000 de angajați industriei grele din Hunedoara. În prezent, câteva sute de oameni mai lucrează la Paroșeni – în Valea Jiului, în timp ce Termocentrala Mintia se află în proces de retehnologizare.
Odată cu închiderea marilor centre industriale din Hunedoara, alte câteva mii de locuri de muncă au dispărut în transportul de marfă, cele mai multe în nodul feroviar Simeria, prin care, la începutul anilor ’90, trecea cea mai mare parte a milioanelor de tone de cărbune și alte materii prime provenite din Valea Jiului și Hunedoara.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
