Skip to content
Societate

Judeţul Cluj ocupă primul loc în ţară la evaluarea naţională; 17 elevi au obţinut media 10

Inquam Photos / George Calin

Judeţul Cluj se clasează pe primul loc în ţară la evaluarea naţională şi 17 elevi clujeni au obţinut media 10, potrivit agerpres.

La nivelul judeţului Cluj, situaţia statistică generală arată faptul că dintre cei 4.636 candidaţi prezenţi, 4.299 elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), reprezentând 92,73%. Dintre aceştia, 17 elevi clujeni au încheiat examenul naţional de Evaluare Naţională 2022 cu media generală 10 (zece)”, se arată într-un comunicat trimis, joi, de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj.

Potrivit sursei citate, rata de participare în judeţul Cluj a fost de 96,26%, 4.636 candidaţi prezenţi, dintr-un total de 4.816 elevi înscrişi la examenul de evaluare naţională, în sesiunea iunie 2022.

La proba de Limba şi literatura română au obţinut note peste sau egale cu 5 (cinci) 4.397 candidaţi (94,64%), iar 47 de candidaţi au fost notaţi cu 10 (zece). La proba de Matematică, 4.299 candidaţi (92,73%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 189 de candidaţi au obţinut nota 10 (zece). La Limba şi literatura maternă, 612 candidaţi (din 617 prezenţi) au obţinut note mai mari sau egale cu 5, iar 14 candidaţi au fost notaţi cu 10 (zece).

Anunţarea primelor rezultate la examenul de Evaluare Naţională din acest an, care plasează Clujul pe primul loc la nivel naţional, ne oferă un nou motiv de bucurie şi de satisfacţie tuturor celor implicaţi în pregătirea şi desfăşurarea examenului. Doresc să adresez, în primul rând, felicitări copiilor şi mulţumiri tuturor celor care au contribuit la această nouă reuşită a învăţământului clujean. Rezultatele demonstrează că în judeţul Cluj se lucrează cu responsabilitate şi că în tot acest timp s-au depus eforturi pentru ca elevii să fie pregătiţi temeinic, indiferent de modul în care s-au desfăşurat activităţile de învăţare, online sau faţă în faţă, în ultimii ani şcolari. Felicitări tuturor!”, declară, conform comunicatului, inspectorul şcolar general al ISJ Cluj, Marinela Marc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *