Județul din România în care elevii nu merg la școală, de Sfânta Parascheva, în 14 octombrie. Anunțul a fost făcut

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Pe data de 14 octombrie 2024, de ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, copiii dintr-un anumit județ al țării nu merg la școală sau la grădiniță.

Astfel, luni 14 octombrie, nu se vor desfășura cursuri în județul Iași. Această zi este considerată liberă pentru personalul didactic și nedidactic, potrivit prevederilor din Contractul colectiv de muncă. Astfel, ziua Sfintei Parascheva este recunoscută drept zi liberă.

În fiecare an, la data de 14 octombrie, are loc sărbătoarea Sfintei Parascheva, la Iași, iar cu această ocazie, elevii, profesorii, precum și restul angajaților din învățământ din Iași, se vor bucura de o zi liberă, potrivit anunțului făcut de Inspectoratul Școlar Județean din Iași.

Astfel, Inspectoratul Județean Iași a transmis o comunicare către toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

„Vă informăm că ziua de 14 octombrie 2024 – ziua Sfintei Cuvioase Parascheva este zi liberă, conform art. 27, alin. (4) din Contractul colectiv de muncă nr. 2027/19.12.2023, semnat la Nivelul Grupului de Unități de Învățământ Preuniversitar din județul Iași, înregistrat M.M.P.D. – D.D.S.”

Circa 160.000 de pelerine s-au închinat la sfintele moaște la Catedrala Mitropolitană din Iași, în timp ce la rând se află peste 50.000 de oameni, iar timpul de așteptare este estimat la aproximativ 20 de ore. Conform jandarmilor, până duminică după-amiază, au trecut pe la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și cele ale Sfântului Pantelimon, așezate într-un baldachin amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași, circa 160.000 de persoane.

Ce trebuie să faci înainte de Sfânta Parascheva. Tradiții și obiceiuri populare

O tradiție important înainte de 14 octombrie este aprinderea focurilor de către oamenii din mediul rural, ritual menit să alunge spiritele rele. Astfel, se reflect credința popular că iarna va fi grea sau blândă, în funcție de comportamentul animalelor. Spre exemplu, ciobanii cred că dacă oile se îngrămădesc în staul, iarna va fi dificilă, în timp ce, dacă animalele stau răsfirate, atunci sezonul rece va fi mai blând.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: