Jumătate dintre maşinile noi înmatriculate în România, în 2023, au fost electrificate (analiză)

Sursă foto: pixabay.com
Sursă foto: pixabay.com

Peste 1,1 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în România, în 2023, în creştere cu 3% faţă de anul precedent, jumătate din totalul maşinilor noi fiind electrificate, arată o analiză de specialitate, publicată de o platformă specializată online.

Conform datelor Autovit.ro, anul trecut, înmatriculările de maşini noi au crescut cu 10% faţă de 2022, dar sunt cu aproximativ 20.000 mai puţine decât în anul dinaintea pandemiei. În acest context, una din nouă maşini noi, înmatriculate în 2023, a fost electrică, iar una din două a fost electrificată (full electric, mild-hybrid, hibrid plug-in şi full hybrid). Totodată, reînmatriculările (maşinile second-hand tranzacţionate pe piaţa internă) sunt în creştere cu 7% faţă de anul anterior, depăşind cu aproape 40.000 de unităţi numărul celor din 2019.

Analiza de specialitate relevă faptul că 2023 este al treilea an consecutiv când numărul maşinilor second-hand tranzacţionate pe plan intern a depăşit 600.000 de unităţi. Pe acest segment, maşinile rulate din import sunt în scădere constantă în ultimii cinci ani, numărul înmatriculărilor de anul acesta fiind cu 32% mai mic decât în urmă cu patru ani. Valoarea maşinilor puse la vânzare pe Autovit.ro, în decursul anului anterior, este cu 7% mai mare faţă de 2022, cu o valoare de peste 4.3 miliarde de euro. În 2023, preţul mediu al maşinilor postate la vânzare pe platforma specializată a fost de 18.900 de euro, cu doar 5% peste valoarea consemnată anul anterior, respectiv cu 52% faţă de anul 2019.

Potrivit sursei citate, ponderea maşinilor electrice pe Autovit.ro s-a dublat, în 2023, iar cele hibrid au crescut cu 67% faţă de anul anterior. Printre cele mai prezente mărci şi modele de maşini eco, în ofertele dealerilor de pe platformă, se află Toyota, cu mărcile CH-R, Rav-4, Auris, Corola; Mercedes-Benz, clasa E şi GLC; Dacia Spring, BMW Seria 5 sau Ford Kuga. Dacia Spring intră direct în Top 5 maşini eco din oferta dealerilor, deşi anul trecut nu se afla nici printre primele zece modele de maşini verzi comercializate de către dealerii de pe Autovit.ro.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: