Skip to content
Politică

Război între PNL și un jurnalist Evz. Liberalii, chemați în judecată

Unul din jurnaliștii Evenimentul Zilei a precizat joi că va acționa în judecată Partidul Național Liberal ca urmare a unui comunicat de presă transmis de Departamentul de Comunicare al liberalilor în care lansată ideea că ”Dan Andronic a fost proprietarul unui off-shore din Panama care i-ar fi vândut un apartament, în complexul lui Nicu ”Niro”, lui Victor Ponta.

comunicat pnl

Ca urmare a acestui comunicat, directorul ziarului Evenimentul Zilei, Dan Andronic, a anunțat că îi va acționa în judecată pe liberali pentru transmiterea acestor informații.

”Am văzut cu surprindere existenţa unui comunicat, sub sigla oficială a Partidului Naţional Liberal, prin care se susţine că aş fi proprietarul unui offshore din Panama care a vândut un apartament lui Victor Ponta.

Este o minciună pe care am mai demontat-o în urmă cu o lună când pe contul de Facebook al lui Klaus Iohannis a fost preluat un articol al senatorului Sorin Roşca Stănescu, aflat în puşcărie la această oră. După dezminţirea pe care am dat-o au retras articolul, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fără să-şi ceară scuze. Acum au revenit cu aceeaşi prostie, supăraţi probabil că am preluat acuzaţiile la adresa lui Vasile Blaga, potrivit cărora ar fi primit şpagă de la Claudiu Florică 80.000 de euro în 2004.

Spun acum ceea ce am spus şi atunci: nu am avut niciodată un offshore în Panama, nu i-am vândut niciodată un apartament lui Victor Ponta. Dar mai adaug un lucru. Klaus Iohannis ar trebui să aibă decenţa şi să nu mai vorbească de campanie murdară atunci când un comunicat oficial al partidului pe care îl conduce reia acuzaţii despre care ştie că sunt false”, a explicat consultantul politic Dan Andronic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *