Skip to content
Politică

Jurnalist RTV, ipoteză nouă privind ținta lui Turcescu. Cine ar putea fi prezidențiabilul acoperit

Jurnalistul RTV, Cătălin Striblea, a explicat astăzi pe blogul personal o ipoteză care ar putea să îl distrugă politic pe Klaus Iohannis.

”Atât politicienii cât și media conturează, din ce în ce mai mult, un scenariu, potrivit căruia Robert Turcescu este un doar un actor într-un plan mai mare. Că nu s-ar fi detonat doar dintr-o criză de conștiință ci că urmărește ceva mai mult. Și că, de fapt, ar fi un soi de kamikaze îndreptându-se înspre unul dintre candidați. Adică să spună: ”eu, ca ofițer, vă informez că x sau y este la rându-i ofițer”, precizează Cătălin Striblea.

”Eu cred că victima lui Turcescu, dacă va exista una, este Klaus Iohannis”, precizează tranșant jurnalistul.

Care este argumentul lui Striblea

”Presupunând că Robert Turcescu este manevrat de Traian Băsescu, atunci președintele nu are niciun interes să îl scoată din joc pe Victor Ponta. Nu pentru că au o înțelegere, ci pentru că nu poate supraviețui fără el. Fără Ponta, Iohannis are cale liberă spre Cotroceni. Iar toată dreapta se va uni în jurul lui. PSD va rămâne la locul lui, iar Traian Băsescu va fi un marginal. Chiar dacă îl sprijină pe ascuns pe Iohannis, Băsescu nu îl va arunca în aer pe Ponta, pentru că el își dorește să fie omul în jurul căruia se reface dreapta până în 2016. Asta spun toate mesajele sale. O victorie a lui Iohannis îl va scoate la pensie, căci nu va fi decât un mic opozant. Un altul, pe lângă PSD. Așadar, Băsescu îl vrea pe Ponta”, explică acesta.

Argumente circumstanțiale invocate de Cătălin Striblea

”Robert Turcescu este cel care a anunțat că Iohannis se va retrage. Să fi fost o altă diversiune? Nu cred. În culise jocurile sunt știute mai bine și nu e nevoie de avertismente.

PNL e cel care s-a sesizat imediat de pericol și a cerut o prezență a ministrului apărării în Parlament, pentru a răspunde întrebărilor. Ministrul va merge acolo, dar va lăsa să plutească un dubiu: pur și simplu nu știe ofițerii acoperiți. Dubiul este oricum lăsat să plutească de comunicatul MApN, care nu comentează.

PSD a și transmis mesajul politic că ar putea urma și alții. Iar fostul șef al SIE numai că nu i-a spus gradul lui Turcescu aseară la Rareș Bogdan. De asta cred că Iohannis ar fi victima”, conchide jurnalistul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *