Jurnalista italiană Cecilia Sala a fost eliberată de Iran, după trei săptămâni de la arestare

Sursa foto: Pixabay

Jurnalistă italiană Cecilia Sala, arestată la 19 decembrie în Iran pentru că ar fi ‘încălcat legile’ Republicii Islamice, a fost eliberată şi este în curs de repatriere, a anunţat miercuri guvernul italian, citat de AFP.

 ‘Compatrioata noastră a fost eliberată de autorităţile iraniene şi se întoarce în Italia’, au precizat serviciile guvernului într-un comunicat publicat în cursul dimineţii. ‘Avionul care o repatriază pe jurnalista Cecilia Sala a decolat cu câteva minute în urmă’, potrivit acestora.

Eliberarea este rezultatul ‘unei munci intense pe căile diplomatice şi ale serviciilor de informaţii’, subliniază comunicatul. Premierul ‘Giorgia Meloni îşi exprimă gratitudinea pentru toţi cei care au contribuit să facă posibilă revenirea Ceciliei, permiţându-i să-şi regăsească familia şi colegii’.

Jurnalista fusese arestată la Teheran în cursul unui sejur profesional, având viză jurnalistică, dar autorităţile iraniene nu au comunicat niciodată motivele exacte ale acestei arestări.

Cecilia Sala, 29 de ani, se afla de atunci într-o celulă a închisorii Evine din Teheran. Jurnalista lucrează pentru Chora Media, un site care publică podcasturi, precum şi pentru cotidianul Il Foglio.

Tânăra, care urma iniţial să se întoarcă în Italia în 20 decembrie, a fost reţinută la câteva zile după arestările în SUA şi în Italia a doi iranieni suspectaţi de justiţia americană de transfer al unor tehnologii sensibile.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: