Skip to content
Politică

Jurnalistul Roșca Stănescu arată care este adevăratul vinovat pentru tragedia de vineri

În cea mai recent articol publicat pe blogul personal, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, iși exprimă empatia față de tragedia din clubul Colectiv exprimând faptul că reacția emoțională masivă a românilor în fața nefericitului și tulburătorului eveniment este firească, însă ea trebuie redirecționată către măsuri practice mai ales că „statul roman, el este incapabil sa previna tragedii”, potrivit jurnalistului.

„Siguranta cetateanului este mai presus decat securitatea statului”, exprimă răspicat SRS.

Conform jurnalistului, cheia nu stă neapărat în pedepse, în sancționarea vinovaților, care sigur, este și ea necesară, ci în schimbarea paradigmei, adică cetățeanul cu interesele sale pus înaintea statului: „sa intelegem ca statul slujeste cetateanul” și nu invers. SRS blamează statul român căruia îi lipește eticheta de vinovat întrucât nu are pus la punct un sistem eficient de prevenție.

Mai mult, jurnalistul arată cum ar putea statul nostru să se responsabilizeze, afirmând că acționarea lui în instanță de către familiile celor care au căzut victimele accidentului este un prim pas.

Restul argumentelor jurnalistului le găsiți în articolul pe care vi-l redăm, integral, mai jos:

„Nu invatam nimic!

Uriasa reactie emotionala este fireasca. Este necesara. Ea poate conduce la reorganizarea sistemului. Si la sanctionarea celor vinovati. Si la cresterea ajutorului dat victimelor. Dar, pe termen lung, este inutila. Si va ramane inutila atat timp cat societatea romaneasca se pricepe mai degraba sa deplanga, apoi sa pedepseasca, dar, in niciun caz, sa previna. Tragedia de la Colectiv – si, din pacate, vor mai fi tineri morti – ne demonstreaza, inca o data, ca asa cum este organizat statul roman, el este incapabil sa previna tragedii. Si asta se intampla pentru ca prea putini inteleg un lucru pe care l-am afirmat in ultimii 25 de ani, il afirm si acum si il voi sustine pana la moarte. Si anume ca, siguranta cetateanului este mai presus decat securitatea statului.

Si acum voi face o demonstratie abrupta. Dura. Nemiloasa prin simplitatea ei. Si voi incepe, nu cu premisele, ci cu concluzia. Pentru ceea ce s-a intamplat la Clubul Colectiv, principalul vinovat nu trebuie cautat in interior. Ci in exterior. Putem numara cat vrem numarul de instinctoare. Si putem analiza, pana ne doare capul, starea gurilor de aerisire. Si ne putem cruci cat vrem ca nu au existat cai de evacuare. Si ne putem revolta ca nu s-a procedat la tratarea contra-incediilor a materialelor de antifonare. Ne mai putem mira asa si revolta si scandaliza la infinit. Si poate veni procurorul general al statului cat vrea si sa-i ameninte pe “vinovati”, nu cu 100 de ani de puscarie, ci cu 100 de mii de ani. Iar lucrurile nu se vor schimba atat timp cat nu vom schimba paradigma.

Ce inseamna schimbarea paradigmei? Inseamna sa punem cetateanul inaintea statului. Inseamna sa intelegem ca statul slujeste cetateanul. Iar nu cetateanul slujeste statul. Si mai inseamna sa dam de pamant cu “sistemul”. Cu adevaratul sistem ticalosit. Cu acel sistem care il sufoca pe cetatean. In folos propriu. Si ce inseamna asta?

Asta inseamna, pur si simplu, sa spunem ca principalul vinovat pentru tot ceea ce s-a intamplat, pentru aceasta tragedie, pentru cele care anterioare, dar si pentru cele viitoare, este statul. Statul roman. Statul roman care a organizat prost sau nu a organizat de tot sistemul de preventie. Haideti sa ne referim doar la pompieri. Ei nu controleaza, nu amendeaza sau cand amendeaza o fac de circumstanta, luand si ciubucul corespunzator de la reprezentantii firmelor, dau autorizatii contra-spaga sau inchid ochii cand nu exista autorizatii, dar, in acelasi timp, tot ei, pompierii – nu aceeasi, dar colegi ai primilor – sunt cei care, dand dovada de eroism, salveaza vietile unor oameni. Ce trebuie sa facem? Sa-i blamam in bloc, ar fi incorect. Sa-i felicitam in bloc, ar fi la fel de incorect. Un stat responsabil pentru cetatenii sai, pentru a preveni asemenea tragedii, actioneaza in forta. Nu dupa. Ci inainte.

Am dat un singur exemplu. Exemplele sunt insa nenumarate. Statul roman este iresponsabil. Cum poate fi facut el responsabil.

Astept ca o casa de avocati desteapta si curajoasa sa preia, in zilele urmatoare, rand pe rand, toate dramele individuale care s-au petrecut in aceasta tragedie colectiva si, in numele victimelor, a tuturor celor traumatizati, sa actioneze statul roman in judecata. Atat statul, cat si Primaria Sectorului 4. Si sa ceara bani la greu. Sa arde statul. Sa arda Primaria. Pana le suna apa in cap. Si statul si primaria astfel arse sa fie silite sa se intoarca impotriva persoanelor vinovate. Iar ceea ce propun este independent de anchetele procurorilor.

Pana cand functionarii publici din Guvern si din primarii nu vor fi usturator arsi la punga, astfel incat sa nu le mai convina sa ia spaga, nu vom avea un stat care sa se lupte pentru siguranta cetatenilor lui. Si doar o nenorocita de securitate a statului.”, a conchis Roșca Stănescu.

6 comentarii la “Jurnalistul Roșca Stănescu arată care este adevăratul vinovat pentru tragedia de vineri

  1. Daca penibilul asta ar fi facut si altceva decat sa care coroane in batjocura prin Parlamentul Romaniei pe vremea cand era parlamentar, legi bune in acest domeniu, de exemplu, probabil ca nu s-ar fi ajuns aici. Sa vii acum ca jurnalist, pasa-mi-te, si fost politician parat si sa acuzi simplist statul roman, adica tot pe noi toti la un loc, ca doar asta e statul oriunde in lume, este o dovada de impertinenta crasa. Dusa spre nesimtire.

  2. P.S.
    Sa sustii plata din banul public pentru toate vinovatiile personale ale unora, inclusiv ale unora ca el care a fost parlamentar doar pe hartie, este prea mult ! Adica sa iei bani de la niste contribuabili amarati, care poate nici nu stiu ce e acela un club, dar merg constiinciosi sa-si plateasca taxele si impozitele, este cinism. Nu, domnule SRS, despagubirile e bine sa fie imense, dar platite de aia ca tine care au fost pusi sa faca ceva pentru poporul asta dar i-a durut in spinare ! Voi sa platiti, nu poporul roman in integrum ! Nesimtitilor !

  3. Stau si ma tot intreb si nu gasesc raspunsuri. D-voastra le-ati gasit?
    Daca statul este de vina cum am ajuns tara lui Ciubuc?
    De unde incepem cu reformarea statului?
    Lasam institutiile statului sa fie conduse tot de oamenii pusi de Basescu?
    Vi se pare ca intr-un an de zile “mutul la sezatoare” ca sa nu mai zic “surda-n hora” a facut ceva palpabil pentru tara in afara de lupta care o da prin spatele frontului politic pentru guvernul meu, parlamentul meu, avionul meu, vizitele mele, prietenii mei, oamenii mei de afaceri etc. Credeti ca vreodata acest om va putea sa zica ceva de rau despre muntele de moralitate. Sau despre interesele ascunse pe care le au in tara noastra licuricii mari si mici.
    Credeti ca acest om stie ce s-a intimplat in cazul Rarinca? De ce Blaga defileaza pe la DNA iar Dan Voiculescu sta in puscarie pentru un denunt facut de omul cu rata in brate si in suflet?.
    Ce pacat ca aceasta tara a ajuns colonie cu voia noastra de telespectatori si mare pacat ca din statutul de colonie nu vom iesi decit prin revolutie. Dar pina atunci trebuie sa-l schimbam pe Ponta care ii sta in gât lui Merkel pentru realizarile RO din ultimii aproape 4 ani. Târziu ne vom da seama cit mult rau a cauzat sasul acestei tari, care nu se pricepe la politica si nici nu poate invata.
    Bine ar fi sa ne dea Domnul ACUM mintea romanului de pe urma!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *