Președintele USR, Dan Barna, a lansat, în urmă cu câteva zile, un atac fără precedent la DNA în stilul orcilor lui Dan Voiculescu sau Sebastian Ghiță insinuând pe șleau că procurorii anticorupție lucrează la comandă politică, scrie jurnalistul Stelian Negrea pe site-ul opiniada.ro.
În dosarul de la DNA, în care ar fi vizat și Dan Barna, ar fi investigate trei programe pe fonduri europene de circa 6 milioane de euro derulate de firma lui Dan Barna despre care au scris în campania prezidențială din 2019 jurnaliștii de la Rise Project.
Șeful USR apreciază DNA până ajunge să-i investigheze afacerile sale pe bani europeni
„Năucit de declarațiile lui Barna, am așteptat din partea lui la o dezmințire, la declarații cum că ar fi fost scoase din context, cum că am fost un dobitoc (vorba ministrului ceaușist Bobu), un nătâng, un neinspirat și am făcut o serie de declarații care nu mă reprezintă nici pe mine și nici USR+. Dar nimic de acest fel până acum.
Nici din partea susținătorilor săi extrem de feroce, pe bună dreptate, când vine vorba de corupția fetidă din vechea clasă politică – PSD, PNL, PMP, UDMR, Pro România etc, nu s-a auzit nimic. Știrea nu a fost preluată și distribuită în bulă ci a fost trecută cu vederea. Un dublu standard jenant și descalificant.
Atacul lui Dan Barna vine în contradicție flagrantă cu campania Fără Penali a USR+, o inițiativă cetățenească prin care cetățenii, care au avut condamnări penale în justiție, nu mai au voie să ocupe posturi în administrație. O inițiativă extrem de lăudabilă cu care USR+ defilează de mai bine de doi ani într-o campanie electorală permanentă.
Dar ce să se fi întâmplat de ajunge șeful USR, un partid care la nivel declarațiv susține DNA și lupta anticorupție să lanseze acuzații fără dovezi, insinuări slinoase de tipul corupților din PSD: „Probabil, va fi din nou un spectacol mediatic legat de asta. Nu aș fi surprinsă să văd că din nou se va mai inventa vreun dosar imaginar pentru a fi folosit doar în comunicare… Constat doar cu surpriză o suprapunere fix peste perioada campaniei electorale, ceea ce ridică semne de întrebare”.
Dar stați că asta nu e tot. „Nu există un astfel de dosar, dacă se va întâmpla lucrul acesta toată lumea va trage concluziile necesare legate de acest calendar cel puțin bizar. După campania electorală, de la finalul campaniei electorale pentru prezidențiale, nu s-a mai întâmplat absolut nimic”.
Deci ce avem noi aici? Sunt declarații inventate, scoase din context sau pur și simplu minciuni colportate de ziariștii de la Europa Liberă, postul de radio deținut de guvernul SUA care susține în continuare lupta anticorupție din România?
Nu. Nici Europa Liberă și nici Dan Barna nu au retractat în vreun fel interviul sau părți din acesta. Atunci cum e posibil ca șeful USR, partidul care a susținut cel mai constant lupta anticorupție și DNA să lanseze astfel de insinuări la adresa DNA tocmai când pare că este vizat de o anchetă penală în privința modului cum una din firmele unde era asociat a derulat vreo 3 proiecte europene de vreo 6 milioane de euro?
Cum să susțină șeful USR că în campania electorală ce tocmai a început DNA ar urma să instrumenteze un dosar politic la adresa lui? Cum e posibil să susțină că acel dosar ar fi inventat? Cum e posibil să spună că dosarul de la DNA ar veni fix în campania electorală doar ca să-i șifoneze lui și USR+ imaginea? Cum e posibil să susțină că instrumentarea acestui dosar în campania electorală ar fi cel puțin bizară?
Unde am tot auzit acest tip de discurs și cine tot vitupera, pe bună dreptate, împotriva unor astfel de declarații toxice împotriva luptei anticorupție și a DNA? La PSD, PNL, Pro România, UDMR, Dan Voiculescu, Sebastian Ghiță, Adrian Năstase, Daniel Dragomir, Cristian Rizea și sute și sute de alți politicieni și orcii lor din televiziuni. Și nu era tocmai Dan Barna cel care le zicea că greșesc și că atacă murdar doar pentru că sunt corupți până în măduva oaselor?
Cum de a ajuns astăzi ca tocmai Dan Barna să facă exact aceeași greșeală și să aibă un discurs coroziv copy-paste după toți bocitorii săracelor victime ale luptei anticorupție și ale procurorilor DNA?
Simte cumva Dan Barna că începe să devină un liability pentru USR+ după ce a început să fie puternic contestat din interior în principal de nicușoriști? A fost acest interviu un semnal de alarmă pentru membrii de partid și pentru simpatizanții acestuia după modelul: vedeți că mi se pregătește ceva dar stați liniștiti că e o gogoașă, voi dați-o înainte cu Fără penali în funcții publice și Fără hoție am ajunge departe? Cum vor fi receptat aceștia faptul că tocmai șeful partidului lor este aproape să fie vizat de o anchetă penală?
Sunt tot atâtea întrebări retorice care scot la iveală posibile fapte de corupție care au însoțit atragerea celor 2 milioane de euro din fonduri europene de către firma unde Dan Barna a fost asociat. Adevărul juridic va fi scos la lumină de procurorii DNA și ulterior de un complet de judecată.
Pâna la o eventuală soluție definitivă într-o instanță de judecată se vor mai scurge câțiva ani însă Barna a eșuat lamentabil, fix dar fix ca toți cei pe care îi critica până mai deunăzi, să se abțină de la orice declarații împotriva DNA și a luptei anticorupție. Mai ales acum când pare că ar fi vizat chiar el însuși de o anchetă a DNA.
Mă așteptam ca Dan Barna să îi atace din nou și pe colegii de la RiseProject, cei care i-au dezvăluit afacerile dubioase cu fonduri europene, așa cum a făcut-o în timpul campaniei prezidențiale din 2019. Ar fi putut spune că-s plătiți de Soros și nici n-ar fi greșit așa cum o făcea Sebastian Ghiță pe vremuri, că oricum aceasta e gluma preferată a multor simpatizanți USR+ care vor să arunce in derizoriu orice critică la adresa USR+”, afirmă Stelian Negrea .
1 comentariu la “Jurnalistul Stelian Negrea: De ce atacă Dan Barna DNA? Anchetele anticorupție sunt bune până ne vizează pe noi”