Skip to content
Sport

Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă, medaliat cu aur la Europene în proba de canoe simplu pe 1.000 metri

Sportivul român Cătălin Chirilă a cucerit medalia de aur în proba de canoe simplu pe 1.000 metri, sâmbătă, la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Munchen.

Chirilă (24 ani), campion mondial în această probă, la începutul lunii, în Canada, a condus cursa de la un capăt la altul şi s-a impus cu timpul de 3 min 49 sec 681/1000, fiind urmat în clasamentul final de cehul Martin Fuksa, multiplu campion european şi medaliat la Mondiale, la 351/1000, şi de italianul Carlo Tacchini, la 1 sec 956/1000.

Ultima medalie europeană la canoe simplu 1.000 m a fost cucerită în 2011 la Belgrad de Iosif Chirilă (argint), iar ultimul titlu european a fost obţinut de Florin Mironcic (2006) la Racice.

Chirilă (CSA Steaua) va evolua duminică, de la ora 12:30 (ora României), şi în finala probei de canoe simplu pe 500 de metri, în care este vicecampion mondial la Halifax (Canada).

Tot sâmbătă, Oleg Nuţă va lua startul în finala probei de canoe simplu pe 200 metri (ora 15:28).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *