Skip to content
Politică

Kelemen Hunor, despre rotaţia premierilor: Ar fi cascadorii râsului să mergem pe moţiunea de cenzură

Inquam Photos/Raul Stef

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, exclude ipoteza realizării rotaţiei partidelor în fruntea Guvernului prin moţiune de cenzură, el considerând că un astfel de demers ar însemna ca reprezentanţii clasei politice „să se facă de râs”.

Liderul UDMR a afirmat că este exclus ca, în mai 2023, atunci când PSD ar trebui să preia şefia Guvernului, acest lucru să se facă prin moţiune de cenzură, el considerând că un astfel de gest ar însemna ca reprezentanţii clasei politice „să se facă de râs”.

Asta ar fi cascadorii râsului, să mergem pe moţiunea de cenzură. Ştim care e deadline-ul, acolo scrie data exactă, în acord. Cu o săptămână înainte, cu zece zile înainte premierul depune mandatul, urmează nominalizarea în 24 de ore, desemnarea pentru noul premier care în două zile, în trei zile este în Parlament, într-o săptămână, în zece zile s-a votat, nici nu se observă, dacă există încredere, dacă coaliţia funcţionează, dacă majoritatea se păstrează şi dacă oamenii sunt serioşi şi respectă cuvântul dat. Din punctul meu de vedere nu este o mare filosofie din punct de vedere tehnic, nici din punct de vedere politic, dar haideţi să vedem ce se va întâmpla până atunci”, a declarat Kelemen Hunor, marţi seară, la Digi 24.

Întrebat dacă s-a schimbat raportul de forţe din coaliţie faţă de alianţa cu USR, Kelemen a spus: „Cine ştie să numere mandatele din Parlament vede. Da. S-a schimbat„.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *