Kelemen Hunor explică de ce nu a semnat moţiunea de cenzură. „Nu pot să împrumut curaj nimănui”

Facebook - Kelemen Hunor
Sursa foto: Kelemen Hunor

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat, la Prima TV, că moţiunea de cenzură iniţiată de USR nu avea nicio şansă de a trânti Guvernul Ciolacu, în condiţiile în care „toată opoziţia la un loc are 40%”.

Kelemen Hunor spune că au fost parlamentari liberali care i-au cerut să semneze moţiunea. Dar la întrebarea: „Voi veţi vota moţiunea de cenzură?”, spuneau: „Nu, că nu ne lasă să ieşim la vot”. „Eu nu pot să împrumut curaj nimănui”, a declarat liderul UDMR.

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, care va fi difuzată sâmbătă, începând cu ora 12.00, la Prima TV, de ce nu a semnat moţiunea de cenzură iniţiată de USR.
„Sunt două motive. În primul rând, am avut câteva amendamente legate de autorităţile locale şi de instituţiile de cultură – ce pot să facă autorităţile locale cu impozitele oamenilor. Au acceptat amendamentele noastre. Pe de altă parte, ei au 60% (PSD şi PNL – n.r.). Instrumentul moţiunii de cenzură este extrem de important, mai ales dacă poţi să dai jos guvernul. Pe partea opoziţiei, există cel puţin două blocuri. Pe de o parte, USR, UDMR, Forţa Dreptei şi câţiva independenţi. Şi pe partea cealaltă, într-un alt film, AUR. USR nu-şi asumă, pe bună dreptate, să semneze o moţiune de cenzură cu AUR. Toată opoziţia la un loc are 40%, n-ar nicio şansă să schimbe guvernul. Ar fi fost un joc de imagine pentru unii şi bineînţeles fără niciun rezultat. Eu am spus că trebui să rezolv problema instituţiilor de cultură şi problema autorităţilor locale. Şi dacă reuşesc să rezolv ceea ce, din punctul meu de vedere, este mult mai important decât un joc de imagine pentru unii sau pentru alţii, oricum nu pentru UDMR, atunci rezolv o problemă şi nu semnez moţiunea de cenzură. Dacă noi nu am fi ajuns la o înţelegere, dacă Pilonul II apărea în textul legii, atunci, da, semnam moţiunea de cenzură cu toate riscurile, în sensul că era doar o dezbatere parlamentară şi fără un rezultat concret, pentru că PNL nu ar fi semnat moţiunea de cenzură”, a explicat Kelemen Hunor.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: