Kelemen Hunor: Nu sunt de acord cu majorări de taxe şi impozite; colectarea este la un nivel catastrofal

Facebook - Kelemen Hunor
Sursa foto: Kelemen Hunor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni seara, că nu este de acord cu majorări de taxe şi impozite, fiind de părere că ar trebui acordată o mai mare atenţie colectării, care este „la un nivel catastrofal”.

„Eu nu ştiu dacă trebuie mărite taxele sau nu. Ei au făcut bugetul. Din punctul meu de vedere nu trebuie. Nu ştiu dacă nu trebuie din cauza proiectului prost pregătit. Nu îmi dau seama. Eu la impozite n-aş umbla deloc. Până la a umbla la impozite şi a mări impozitele şi taxele mai sunt câteva chestiuni care trebuie clarificate. Ce facem cu veniturile, cum adunăm acele venituri, care în fiecare an, 13-14, unii spun 30 de miliarde din TVA rămân undeva între bugetul naţional şi firme. Colectarea este la un nivel catastrofal. Apoi munca este taxată mult mai mult decât ar fi trebuit într-o ţară cum e România, într-o ţară în curs de dezvoltare. Deci acolo ar fi trebuit să reducem, nu să mărim taxele. Şi mai sunt câteva zone unde ar fi trebuit să umblăm. Avem o problemă cu deficitul structural. Până când Guvernul nu va avea curajul, pe de o parte, sau viziunea, sau şi curajul şi viziunea de a umbla la deficitul structural, aceste improvizaţii nu vor rezolva nimic, nici la spitale, nici la pensii, nici la şcoli. Noi ar fi trebuit să alocăm câteva zeci de miliarde anual pentru şcoli, pentru a renova şcolile, pentru a pregăti şcolile să fie sigure, pentru spitale. Ne trezim cu zero lei”, a spus Kelemen Hunor la Digi24.

Potrivit liderului UDMR, în actuala formulă a bugetului pe 2024 propus de coaliţia de guvernare, banii din impozitul pe venit nu mai revin autorităţilor locale, ci merg către bugetul de stat.

„Mai e o chestiune, nu un buget, ci un trenuleţ, că au lucrat mai mişto, aşa între ghilimele. În ordonanţa ‘trenuleţ’ au introdus pentru prima dată, după foarte mulţi ani, că noi am luptat ani de zile să rămână impozitele pe venit la autoritatea locală. Anul viitor, în 2024, aproape 12 miliarde rămân la nivel naţional. Nu va ajunge la primării, cu toate că acele impozite pe venit, pe pensii, pe dividende şi aşa mai departe vor fi plătite şi ar fi trebuit să meargă către bugetele locale. Brusc, în ordonanţa ‘trenuleţ’, au introdus că nu se vor repartiza, ci merg la bugetul central, făcut de PNL, făcut de Boloş, de domnul ministru Boloş”, a arătat Kelemen Hunor.

Acesta a susţinut că bugetul pe 2024 este unul ”catastrofal”, nefiind prevăzuţi nici măcar bani pentru cele 26 de spitale din programul BEI.

„PNL a făcut bugetul. Ministrul de Finanţe, dacă ştiu eu bine, dacă nu s-a întâmplat ceva în ultimele ore şi zile, e de la PNL. Adică să fii uimit, după ce ai trimis un buget catastrofal în Parlament… Acum ce să vă spun? Au uitat să introducă banii pentru 26 de spitale, care sunt în programul BEI, (…) acum apare în bugetul pentru 2024 cu zero lei. Şi să spui că e un buget catastrofal … au avut dreptate, dar ei l-au făcut”, afirmă Kelemen Hunor.

Întrebat dacă Pilonul II de pensii este în pericol, liderul UDMR a replicat: „Nu cred că este în pericol, dar au existat iniţiative de a naţionaliza. De fiecare dată şi eu am participat la câteva discuţii şi am spus (…) nu se poate. Nu umblaţi la Pilonul II. Inacceptabil. Eu sunt împotriva naţionalizării Pilonului II. Sunt împotriva impozitării progresive şi sunt împotriva taxelor şi impozitelor. (…) Până când noi, statul român, instituţiile statului, cu colectarea nu ajungem măcar la un nivel acceptabil în Uniunea Europeană, este iresponsabilitate uriaşă să mai pui taxe şi impozite”, a mai arătat Kelemen Hunor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: